Preşedintele PE vrea o politică mai flexibilă faţă de Cuba

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jerzy Buzek

Dacă autorităţile de la Havana înregistrează progrese în ceea ce priveşte apărarea drepturilor omului, în sensul respectării standardelor europene, atunci Uniunea Europeană poate adopta o politică mai flexibilă faţă de Cuba, transmite Agerpres.


"În cazul în care Cuba va respecta standardele europene (referitoare la apărarea drepturilor omului, n.r.) atunci vom putea adopta o poziţie de mai mare flexibilitate (în relaţiile cu Havana, n.r.), aşa cum am făcut cu Belarusul", a admis preşedintele legislativului european, Jerzy Buzek, precizând că, din acest punct de vedere, politica externă a UE trebuie să fie "elastică".

Mai citeşte şi:

Jerzy Buzek: Tratatul de la Lisabona marchează progresul democraţiei în UE

Declaraţiile lui Buzek vin după ce joi, la Madrid, Înaltul Reprezentant pentru politica externă a UE, Catherine Ashton, afirma că, atâta vreme cât SUA îşi revizuiesc politica faţă de Cuba, şi Uniunea ar putea să se gândească la alt fel de relaţii cu regimul de la Havana.

De altfel, o politică diferită faţă de Cuba este unul dintre obiectivele urmărite de executivul de la Madrid pe durata preşedinţiei Consiliului UE, din primul semestru al anului viitor - mandat care a constituit de altfel şi motivul vizitelor oficialilor europeni în capitala spaniolă.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani