Preşedintele Germaniei califică decizia Marii Britanii de a ieşi din Uniunea Europeană drept „iresponsabilă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Decizia Marii Britanii de a ieşi din Uniunea Europeană este „iresponsabilă“, a apreciat marţi preşedintele german, Frank-Walter Steinmeier, în cadrul primului său discurs susţinut în Parlamentul European de la preluarea funcţiei de şef de stat, notează DPA.

„Este iresponsabil să spui că, în această lume, o ţară europeană îşi poate face auzite vocea şi interesele economice fără Uniunea Europeană“, a declarat Steinmeier.

Totodată, fostul şef al diplomaţiei germane, învestit ca preşedinte al ţării luna trecută, a îndemnat statele europene să fie unite pentru a putea înfrunta ameninţarea reprezentată de populismul de dreapta pentru democraţiile lor.

„Populiştii prezintă lumea în alb şi negru şi transformă frica în capital politic“, a afirmat el în discursul susţinut în faţa deputaţilor din toate ţările membre UE, inclusiv Marea Britanie.

De asemenea, Steinmeier a făcut apel la „construirea de poduri“ deasupra „prăpăstiilor“ care se adâncesc în Europa, în contextul recentei activări de către Londra a articolului 50 din cadrul Tratatului de la Lisabona, adică declanşarea procedurii de ieşire a Regatului Unit din blocul comunitar.

Preşedintele german a respins şi afirmaţia preşedintelui SUA, Donald Trump, potrivit căreia Germania foloseşte blocul comunitar pentru a-şi atinge propriile interese, dând asigurări că „puterea Europei nu se bazează pe unii conducători, ci pe responsabilitatea tuturor“.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul