Preşedintele german, Gauck: "Rusia a pus capăt parteneriatului său cu Europa"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Joachim Gauck, preşedintele Germaniei, a făcut o serie de declaraţii importante în Polonia

Tensiunea dintre Rusia şi Ucraina dă naştere unui război al declaraţiilor. După ce cancelarul Angela Merkel a cerut Occidentului să menţină sancţiunile împotriva Rusiei, preşedintele Germaniei, Joachim Gauck a ieşit la rampă, cu o declaraţie făcută în Polonia.

Rusia a "pus capăt de facto parteneriatului său" cu Europa, a declarat luni, la Gdansk, în Polonia, preşedintele german Joachim Gauck, invocând "un nou conflict armat la frontierele Europei", în Ucraina, după cum relatează AFP.

"Dorim un parteneriat şi relaţii de bună vecinătate (cu Rusia) în viitor", dar cu condiţia ca Moscova să-şi schimbe politica şi să "revină la respectarea drepturilor popoarelor", a spus Gauck, într-un discurs susţinut cu ocazia marcării a 75 de ani de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial.

În urmă cu aproximativ două săptămâni, înaintea unei vizite în Ucraina, cancelarul Angela Merkel preciza că "Occidentul ar trebui să menţină sancţiunile împotriva Rusiei, pentru a evita agravarea situaţiei din Ucraina".

După ce a evocat "miracolul" apropierii dintre germani şi polonezi, în pofida suferinţelor pe care naziştii li le-au provocat, preşedintele Gauck şi-a exprimat dezamăgirea provocată de evoluţia Rusiei.

"Noi am crezut şi vrem să credem că şi Rusia, ţara lui Tolstoi şi a lui Dostoievski, ar putea face parte din Europa", a spus el.

"A fost un şoc să ne confruntăm cu un nou conflict la frontierele Europei. O înfruntare armată poate să stabilească noi frontiere şi o nouă ordine. Este un fapt: stabilitatea şi pacea pe continentul nostru sunt din nou în pericol", a continuat preşedintele Germaniei.

"După căderea Zidului Berlinului, Uniunea Europeană, NATO şi grupul marilor ţări industrializate au dezvoltat relaţii speciale cu Rusia şi au integrat această ţară în rândul lor în diverse moduri. Acest parteneriat a fost de facto rupt de către Rusia", a subliniat el.

"Noi dorim un parteneriat şi relaţii de bună vecinătate (cu Rusia) şi în viitor, dar această revenire este necesar să aibă la bază o schimbare a politicii ruseşti şi revenirea la respectarea drepturilor popoarelor", a conchis el.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026