Preşedintele Franţei crede că interesul Moscovei în Siria este de a „termina cu Assad“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Franţei, Francois Hollande

Preşedintele francez François Hollande a declarat joi că Moscova, susţinătoarea regimului sirian, trebuie convinsă că "interesul său este de a termina cu Bashar al-Assad", şi a asigurat că Parisul este parte componentă a eforturilor diplomatice internaţionale în această direcţie, relatează AFP.

"Ar trebui să avem această discuţie sinceră cu Rusia, pentru a o convinge că interesul său, interesul regiunii şi interesul păcii, este de a termina cu Bashar al-Assad", a declarat Hollande într-o conferinţă de presă.

"Suntem parte componentă a intenselor eforturi diplomatice în desfăşurare în privinţa Siriei", a mai declarat Hollande, în contextul în care Washingtonul şi Moscova au reluat iniţiativa asupra dosarului, propunând o conferinţă internaţională care să permită demararea unui dialog între reprezentanţii sirieni ai regimului şi ai opoziţiei.

Soluţionarea conflictului sirian "nu poate fi pur şi simplu rezolvată între două ţări, acest lucru trebuie făcut alături de comunitatea internaţională", a declarat preşedintele, asigurând că de la alegerea sa, în mai 2012, "Franţa a luat întotdeauna iniţiativa în problema siriană". "Nu am considerat niciodată că trebuie să îi înlăturăm pe alţii", a adăugat el.

Moscova şi Washingtonul au ajuns la un acord, săptămâna trecută, pentru a relansa procesul de la Geneva, în numele unui acord semnat la 30 iunie 2012 în Elveţia, asupra unei tranziţii politice în Siria, unde războiul civil a provocat deja peste 94.000 de morţi, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).
Cu toate aceastea, acrodul nu a fost niciodată aplicat din cauza ambiguităţii asupra situaţiei preşedintelui sirian Bashar al Assad, căruia opoziţia îi cere constant demisia, opţiune preferată înaintea oricărui alt demers.

O asemenea conferinţă, denumită Geneva 2, "poate fi un bun cadru", a apreciat preşedintele Francez. În cadrul acestor eforturi pentru organizarea conferinţei, o reuniune a grupului Prietenii Siriei, care aduce la un loc ţările ostile regimului de la Damasc, ar urma să aibă loc miercuri în Iordania, potrivit unei surse diplomatice franceze.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani