Preşedintele Consiliului European, rezervat cu privire la ajungerea la un acord cu Marea Britanie la summitul UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat miercuri că nu poate garanta că summitul UE care începe joi, la Bruxelles, va aduce un acord asupra reformelor pe care Marea Britanie le-a solicitat pentru a rămâne în blocul comunitar.

„După consultările din ultimele ore, trebuie să mărturisesc cu sinceritate: nu există nicio garanţie că vom ajunge la un acord“, a scris Tusk în invitaţia către cei 28 de lideri europeni, în ajunul summitului UE consacrat în special discutării solicitărilor de reformă ale Londrei, notează Agerpres în pagina sa electronică.

„Avem opinii diferite asupra unor chestiuni politice şi sunt pe deplin conştient că va fi dificil să le depăşim. De aceea, fac apel să rămânem constructivi“, a adăugat el.

Potrivit lui Donald Tusk, summitul va fi „un moment crucial pentru unitatea UE“, iar pierderea unităţii „ar fi o înfrângere atât pentru Marea Britanie, cât şi pentru Uniunea Europeană şi, în acelaşi timp, o victorie geopolitică pentru cei care încearcă să ne divizeze“.

Planul propus de Tusk va fi supus aprobării liderilor statelor membre ale Uniunii Europene în cadrul summitului de joi şi vineri de la Bruxelles, iar dacă va trece de această etapă măsurile legislative concrete ce vor rezulta vor trebui votate de Parlamentul European.

Preşedintele Consiliului European propune  un „mecanism de salvare“ - adică un fel de „semnal de alarmă“ - care autorizează Londra să restrângă pe o perioadă de până la patru ani ajutoarele sociale pentru migranţii din cadrul Uniunii.

Planul prevede şi crearea unui aşa-numit mecanism al „cartonaşului roşu“, care ar permite - cu decizia a peste jumătate (55%) din parlamentele naţionale din cadrul UE - blocarea unor proiecte legislative ale Comisiei Europene.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”