Preşedintele Comisiei Europene spune că nu are încă un smartphone

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker a mărturisit că nu deţine încă un smartphone, vineri, la lansarea preşedinţia Uniunii Europene a Estoniei, care a făcut din domeniul numeric una dintre priorităţile mandatului său, relatează AFP.

„Nu ar trebui să o spun, dar am s-o fac, nu am încă  «smartphone». Ca atare, nu aş putea să devin premierul Estoniei, ar fi cu totul imposibil“, a spus luxemburghezul într-o conferinţă de presă comună cu premierul eston Jüri Ratas, la Talinn.

„Juri ştie şi de aceea mi-a trimis, ca în secolul al XIX-lea, o carte poştală să mă invite la Tallinn“, a continuat Juncker.

Potrivit unor surse europene, el foloseşte un vechi model de telefon mobil al finlandezilor de la Nokia.

O fostă republică sovietică, membră a Uniunii Europene de la extinderea din 2004, Estonia va asigura în al doilea semestru preşedinţia Consiliului UE, pentru prima oară în istoria sa, în locul Regatului Unit, din cauza Brexitului.

Această ţară baltică este unul dintre statele membre în care domeniul numeric este cel mai dezvoltat în Europa şi care foloseşte votul electronic.

„Fără să fiu un tehnician, ştiu că viitorul nostru este în numeric“, a declarat Juncker.

În discursul său de introducere, Ratas a anunţat că una dintre cele patru priorităţi ale Estoniei în preşedinţia sa la UE este dezvoltarea domeniului numeric.

În acest sens, ea vrea să transforme libera circulaţie a datelor în UE într-a cincea libertate fundamentală a Uniunii.

Cele patru libertăţi fundamentale ale UE, garantate de piaţa unică, sunt, în prezent, libera circulaţie a bunurilor, capitalurilor, serviciilor şi persoanelor.

După valul de atacuri cibernetice care s-a răspândit în această săptămână din Ucraina în mai multe ţări, securitatea este de asemenea o prioritate, a notat Juncker.

„Succesul pieţei unice numerice va depinde de încrederea europenilor. Din acest motiv, sper că vom putea să vă împărtăşim experienţa în domeniul securităţii“, a adăugat el.

Estonia, victima unui atac cibernetic de mare anvergură în 2007, atribuit Rusiei, găzduieşte un centru NATO în domeniul Apărării cibernetice, la Tallinn.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort