Preşedintele Ciprului şi liderul separatist turc au oferit, pentru prima dată, un mesaj comun de Crăciun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clienţii dintr-o cafenea din capitala Nicosia privesc discursul televizat comun oferit de preşedintele Nicos Anastasiades (stânga) şi liderul turc Mustafa Akinci (dreapta) FOTO AP

Pentru prima dată de la separarea ţării în zone de influenţă turcă şi greacă, liderii celor două părţi ale Ciprului au oferit locuitorilor insulei un mesaj comun de Crăciun, transmite AP în varianta electronică.

Preşedintele oficial al Republicii, etnicul grec Nicos Anastasiades, şi liderul separatist al părţii turce, Mustafa Akinci, au apărut împreună într-un mesaj televizat, joi după-amiaza, exprimându-şi speranţa că cele două părţi vor încheia un mult-aşteptat acord de pace anul viitor. 

Ambii lideri au îndemnat la o conveţiure paşnică a cetăţenilor divizaţi etnic din ţara mediterană, reafirmându-şi sprijinul pentru negocierile de pace purtate în prezent, care ar putea încheia un conflict care durează de mai bine de patru decenii.

Insula a fost împărţită în 1974, când Turcia a invadat Ciprul pentru a riposta împotriva unei lovituri de stat condusă de etnici greci care doreau alipirea la Grecia. De atunci, insula a fost divizată într-o parte controlată de etnicii turci, în nord, şi una controlată de etnicii greci, în sud, cele două zone fiind despărţite până în 2008 de o zonă-tampon controlată de ONU.  Partea grecească este recunoscută pe plan internaţional ca având autoritate de jure asupra întregii insule, sub denumirea de Republica Cipru. 

În 1983, partea de nord a insulei şi-a declarat independenţa sub numele de Republica Turcă a Ciprului de Nord, care este recunoscută doar de către Turcia. Conflictul s-a domolit în ultimii ani, iar negocieri privind reunificarea ţării au demarat în martie 2015.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată