Preşedintele catalan Artur Mas: votul consultativ de duminică, un succes total

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele catalan Artur Mas consideră că votul consultativ privind independenţa organizat duminică în Catalonia reprezintă „un succes total”, dat fiind că peste două milioane de persoane au participat la vot, potrivit AFP.

„Peste două milioane de persoane înseamnă un succes total în condiţiile” de faţă. a declarat oficialul catalan duminică seara, citat de AFP. Potrivit lui Mas, Catalonia a demonstrat, că vrea să se guverneze singură, iar în acelaşi timp a criticat „miopia” şi „indiferenţa” Guvernului spaniol.

O părere total contrară în ceea ce priveşte evenimentul de duminică a avut ministrul spaniol al Justiţiei, Rafael Catala. Liderul de la centru a apreciat că votul simbolic privind independenţa Cataloniei este „un act de propagandă”, „steril şi inutil”.

Aproape două milioane dintre cei aproximativ 5,4 milioane de rezidenţi cu drept de vot, inclusiv tineri cu vârsta de peste 16 ani şi străini, au participat la acest vot, potrivit Executivului catalan, pentru independenţa Cataloniei.

Preşedintele executivului catalan şi-a asumat riscul de a organiza această consultare fără valoare legală în pofida interzicerii ei de către Tribunalul Constituţional, la solicitarea Madridului.

Şeful Guvernului conservator spaniol Mariano Rajoy a afirmat sâmbătă că nimeni „nu va sparge unitatea Spaniei” atât timp cât se va afla el la putere. „Ceea ce se va întâmpla mâine poate fi numit cum doriţi, dar nu este nici un referendum, nici o consultare şi nimic de acest fel, iar eu nici măcar nu voi eticheta în vreun fel acest lucru. Ceea ce este sigur este ca nu va avea niciun efect”, a continuat Rajoy în faţa unor activişti din partidul său, reuniţi la Caceres.

„Atât timp cat voi fi eu preşedintele Guvernului se va respecta Constituţia şi suveranitatea, iar nimeni nu va sparge unitatea Spaniei”, a subliniat liderul Executivului spaniol.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”