Premierul Ungariei Viktor Orban a criticat dur Parlamentul European

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Viktor Orban a stârnit criticile europenilor care nu sunt de acord cu reformele sale din Ungaria.

Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, şi-a exprimat dezaprobarea faţă de practicile Parlamentului European în termeni dispreţuitori, susţinând că este o instituţie care nu se potriveşte cu principiile europene, europarlamentarii preferând speculaţiile în locul faptelor, notează publicaţia britanică „The Telegraph”.

Remarcile deranjante ale lui Orban la adresa Parlamentului European vin cu o săptămâna înainte ca europarlamentarii să dezbată starea democraţiei din Ungaria.

În ultima perioadă, Ungaria a primit mai multe critici din partea Uniunii Europene şi a altor instituţii afiliate din cauza adoptării unei serii de legi controversate şi modificări ale Constituţiei. Criticii Ungariei susţin că toate aceste schimbări subminează democraţia statului.

Maghiarii sunt de părere că o dezbatere presupune seriozitate, informaţie certă, toleranţă şi logică, însă Parlamentul European nu este un model european. Faptele vin pe locul al doilea”, a susţinut susţinut în cadrul unui interviu premierul Orban.

Ungaria a adoptat o poziţie defensivă, acuzând UE că intervine în mod nedrept în problemele interne ale unui stat şi a subliniat aparenta ignoranţă cu privire la situaţia din Ungaria, care domină printre membrii Parlamentului European. Reprezentanţii guvernului maghiar au susţinut că politicile recente au dus la consolidarea democraţiei şi nu la destabilizarea ei, aşa cum au susţinut scepticii.

Europarlamentarii„urăsc” ungurii, deşi „nu aveau nici cea mai mică idee despre ce vorbeau”, a adăugat oficialul. 


Alte articole asemănătoare:

„Este timpul ca Ungaria să fie readusă pe calea cea bună”

Un aspect deosebit de îngrijorător pentru Uniunea Europeană este criza democratică prezentă chiar în statele sale membre, printre care se numără şi Ungaria.


Viktor Orban sfidează Europa

Majoritatea guvernamentală din Ungaria a votat în Parlament modificări extrem de controversate ale Constituţiei, care îndepărteaza ţara de democraţie.


Viktor Orban către unguri: „Să nu vă preocupe previziunile UE“

În mesajul despre starea naţiunii, rostit vineri, premierul Viktor Orban a prezentat o imagine optimistă a Ungariei. El a considerat că ţara va putea depăşi criza economică şi există speranţa ca 2013 să fie  anul creşterii.


Cât de utili ne sunt ungurii?

În ultimele 10 zile, cel mai important eveniment a fost, fără îndoială, respingerea de către politrucii din Parlamentul European a proiectului de buget propus de către statele membre, fără să se gândească la consecinţe, fiind convinşi că ei, la „legitimitatea europeană pe care o au de sub 40%” - ca să vorbesc în limbajul clasic al politrucilor de la Bucureşti, merită tot confortul. Mai concret, nu vă atingeţi de privilegiile noastre!

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte