Premierul Ungariei se va întâlni cu Vladimir Putin la începutul lunii februarie. Ministrul ungar de Externe, premiat cu Ordinul Prieteniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele rus, Vladimir Putin şi premierul ungar Viktor Orban

Premierul ungar Viktor Orbán intenţionează să se întâlnească cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, la începutul lunii februarie anul viitor, a anunţat, joi, ministrul de externe al Ungariei, Péter Szijjártó.

„Viktor Orbán se va întâlni cu preşedintele Vladimir Putin la începutul lunii februarie, întrevederea acestora fiind în curs de pregătire” – a declarat Szijjártó pe pagina sa de Facebook. Ministrul ungar de externe şi-a exprimat speranţa că anul viitor, relaţiile dintre cele două ţări vor face progrese în ceea ce priveşte extinderea centralei nucleare „Paks”, producerea vaccinului „Sputnik V”, precum şi cooperarea în industria aerospaţială.

Viktor Orbán şi-a anunţat intenţia de a se întâlni cu Vladimir Putin la o conferinţă de presă efectuată la 21 decembrie şi a recunoscut că ar putea vizita Rusia pentru asta. Ultima întâlnifre Putin-Orbán a avut loc la Budapesta, în 2019.

Peter Szijjarto a primit Ordinul Prieteniei de la ministrul de externe rus

Ministrul de externe ungar Peter Szijjarto a primit joi, la Moscova, Ordinul Prieteniei din partea omologului său rus Serghei Lavrov, pentru activitatea sa de dezvoltare a relaţiilor dintre Ungaria şi Federaţia Rusă, relatează MTI.

Într-o postare pe Facebook, Szijjarto s-a declarat ''mândru de menţinerea unei cooperări bazate pe interese comune şi încredere reciprocă cu Moscova, în pofida tendinţelor regionale şi globale intimidante''.

Succesul Ungariei în combaterea crizei energetice din Europa şi a pandemiei de coronavirus a depins de hotărârea de a urma o politică externă înrădăcinată în interesele naţionale, a afirmat şeful diplomaţiei ungare.

''În primăvară am folosit vaccinuri Sputnik pentru a accelera campania de vaccinare şi acordul privind achiziţiile de gaz încheiat în septembrie garantează siguranţa energetică a ţării noastre'', a spus el.

Ordinul Prieteniei este cea mai prestigioasă distincţie rusă acordată unei oficialităţi străine pentru promovarea cooperării internaţionale cu Rusia. Printre personalităţile care au primit această medalie se află fostul secretar general al ONU Ban Ki-moon, fostul secretar de stat american Rex Tillerson şi fost premier canadian Jean Chretien.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele