Premierul landului Bavaria cere tăierea alocațiilor pentru refugiații ucraineni: „Dacă poţi munci, trebuie să munceşti. Asta e valabil pentru toată lumea”

0
Publicat:

Premierul bavarez Markus Söder cere modificarea radicală a sistemului de sprijin pentru refugiații ucraineni din Germania.

Markus Söder cereca refugiaţii ucraineni să primească mai puţini bani. FOTO: Facebook/Markus Söder

 „Dacă poţi munci, trebuie să munceşti. Asta e valabil pentru toată lumea. Ajutoarele nu trebuie să fie permanente, nici măcar pentru ucraineni”, a afirmat recent oficialul german în cadrul unui interviu, susţinând că actuala formă de ajutor social, similară celei pentru cetățenii germani, este prea generoasă și descurajează integrarea ucrainenilor pe piața muncii.

Premierul landului Bavaria, Markus Söder, solicită în mod deschis încetarea acordării alocației de cetățean refugiaților ucraineni și trecerea acestora la un regim de sprijin mai restrâns, reglementat prin Legea privind prestațiile pentru solicitanții de azil.

Declarația sa, făcută într-un interviu televizat difuzat duminică de postul ZDF, zguduie echilibrul fragil al coaliției guvernamentale din Germania, formată din Uniunea Creștin-Democrată (CDU/CSU) și Partidul Social Democrat (SPD), notează euronews.

Potrivit lui Markus Söder, ajutoarele sociale acordate în prezent refugiaților ucraineni, echivalente cu cele oferite cetățenilor germani cu venituri reduse sau inexistente, sunt mult prea generoase în comparație cu cele acordate de alte state europene, care nu îşi pun cetăţenii asistaţi social pe picior de egalitate de cu refugiaţii ucraineni.

În opinia sa, acest sprijin generos reprezintă unul dintre motivele pentru care mulți ucraineni nu s-au angajat în Germania, deși dețin calificări profesionale solide.

„Această schimbare trebuie să se aplice nu doar celor care vor sosi în viitor, ci și celor deja aflați aici”, a insistat premierul bavarez, sugerând o reformă mai amplă decât cea deja convenită la nivel federal.

Exisă un acord, dar nu a fost pus în practică

Conform actualului acord de coaliție, începând cu 1 aprilie 2025, refugiații ucraineni care sosesc în Germania vor primi doar prestații prevăzute de legislația aplicabilă solicitanților de azil, și nu alocații pentru cetățeni. Totuși, acest cadru legal nu a fost încă pus în aplicare în mod obligatoriu, iar în practică, inclusiv cei care au ajuns după această dată continuă să beneficieze de sprijinul mai consistent al alocației pentru cetățeni.

Datele oficiale publicate de Ministerul Federal al Afacerilor Sociale arată că Germania a cheltuit în 2024 nu mai puțin de 46,9 miliarde de euro pentru alocații de cetățean, în creștere cu aproximativ 4 miliarde față de anul anterior. Dintre aceștia, 22,2 miliarde de euro au fost direcționați către beneficiari străini, iar 6,3 miliarde către refugiați ucraineni.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”