Premierul Kyriakos Mitsotakis: Grecia este lovită de „cea mai gravă caniculă din 1987” încoace, când au murit peste 1.000 de oameni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiu în apropiere de Atena Grecia 27 iulie 2021 FOTO EPA-EFE

Grecia este afectată de „cea mai gravă caniculă din 1987” încoace, a avertizat premierul elen Kyriakos Mitsotakis, în contextul în care mercurul urca în termometru, luni, până la 45 de grade Celsius în anumite regiuni, relatează AFP.

Grecia se află într-o perioadă de caniculă, care urmează să atingă un vârf luni şi marţi, potrivit unor previziuni meteorologice.

Ea este afectată de un val de căldură similară celui din vara lui 1987, care a afectat mai ales Atena şi care s-a soldat cu peste 1.000 de morţi, din cauza lipsei climatizării şi poluării atmosferice.

„Înfruntăm cea mai gravă caniculă din 1987” încoace, ceea ce conduce la „o suprasolicitare a reţelei de electricitate”, a avertizat premierul grec în urma unei reuniuni cu reprezentanţi ai operatorului grec de distribuţie a electricităţii, Admie.

Kyriakos Mitsotakis a dat asigurări că autorităţile „fac tot ceea ce este posibil pentru a înfrunta situaţia” şi a îndemnat utilizatorii „să-şi limiteze consumul, mai ales la începutul după-amiezii şi în timpul nopţii”.

Până la 43 de grade Celsius la Atena

Serviciile meteorologice au prevăzut luni şi marţi temperaturi de 40-42 grade Celsius pe insule şi de 41-43 de grade Celsius pe continent, dar şi maxime de 44-45 de grade Celsius în Peloponez şi în Tesalia (nord).

La Atena, mercurul urma să depăşească 40 de grade Celsius şi să atingă maxime de 43 de grade Celsius şi minime de 31 de grade Celsius, potrivit serviciilor meteorologie greceşti.

Mai multe incendii au izbucnit în Grecia în weekend - fără să se soldeze cu victime -, mai ales pe Insula Rodos şi în nord-vestul Peloponezului.

Aceste două incendii erau „în scădere” luni, însă pompierii depuneau în continuare eforturi să le controleze.

„În iulie, am avut 1.584 de incendii, în comparaţie cu 953 în 2019”, a declarat la Star TV adjunctul ministrului Protecţiei Civile Nikos Hardalias, apreciind că „nu mai vorbim despre modificări climatice, ci despre ameninţare climatică”.

„Ne aflăm într-o fază de dereglementare climatică absolută”, a declarat el la postul public de televiziune ERT, anunţând că, „în ultimele 48 de ore am avut 116 incendii” în Grecia.

Potrivit unor cercetători, caniculele sunt un semn fără echivoc al încălzirii planetei, iar aceste valuri de căldură ar urma să se multiplice, să dureze mai mult timp şi să se intensifice.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!