Premierul grec prezintă scuze pentru accidentul feroviar, promite investiţii şi despăgubiri pentru familiile victimelor

0
0
Publicat:

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a prezentat scuze joi pentru accidentul feroviar produs la 28 februarie, în care au murit 57 de persoane, în majoritatea lor studenţi, promiţând să remedieze deficienţele de lungă durată ale sectorului feroviar, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Protest in Grecia. FOTO Profimedia

Prim-ministrul a promis, în plus, să acorde sprijin financiar familiilor victimelor.

„Doresc să reiterez scuze publice în numele celor care au condus ţara de-a lungul anilor şi, mai ales, al meu personal. Îmi asum responsabilitatea”, a spus Mitsotakis în timpul unei şedinţe de guvern.

Zeci de mii de persoane s-au adunat miercuri în faţa parlamentului la Atena, dar şi la Salonic şi în alte oraşe, în cele mai ample demonstraţii de stradă cu care a fost confruntat guvernul conservator de la instalarea sa în 2019.

Guvernul condus de Mitsotakis, al cărui mandat expiră în iulie, plănuia iniţial să convoace alegeri în săptămânile următoare.

Premierul a atribuit responsabilitatea accidentului în principal unei erori umane, dar a şi recunoscut deficienţe datorate mai ales investiţiilor insuficiente şi neglijenţei - o moştenire a crizei datoriei Greciei.

Mitsotakis a prezentat joi priorităţile guvernului său, care includ o anchetă transparentă a cauzelor accidentului şi despăgubirea familiilor victimelor.

„Suntem împreună”

Potrivit acestuia, peste 270 milioane de euro vor fi investite în reforma căilor ferate, a promis angajarea de personal suplimentar şi creşterea siguranţei prin instalarea de sisteme de control digital în toată reţeaua feroviară până la sfârşitul lunii august.

„Suntem împreună în această încercare”, a spus Mitsotakis, adăugând că tinerii şi părinţii au 'tot dreptul să fie furioşi', dar cerându-le protestatarilor să nu permită ca furia să divizeze societatea.

„Este important să lăsăm loc pentru tristeţe şi mânie. Dar nu ar trebui să le permitem să devină o scânteie care va cauza divizări”, a afirmat şeful guvernului, cu puţin înaintea unei noi adunări de protest a studenţilor la Atena.

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat