Premierul desemnat la Chişinău, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valeriu Streleţ, desemnat premier al Republicii Moldova după demisia fostului şef al Guvernului de la Chişinău, la începutul lunii iunie, este unul dintre cei mai bogaţi moldoveni. Streleţ, implicat în politica de peste Prut de 22 de ani, are o casă de lux, două apartamente, trei terenuri, trei automobile şi deţine acţiuni la trei companii care au făcut afaceri cu statul, scriu jurnaliştii Rise.md.

La aproape două luni de la demisia fostului premier Chiril Gaburici, care a depus mandatul guvernului pe care l-a condus după ce s-a dovedit că şi-a falsificat diploma de absolvire a liceului, partidele din Parlamentului de la Chişinău au reuşit să se pună de acord şi să înainteze preşedintelui o propunere de premier. Acesta, Valeriu Streleţ, este deputat de 22 de ani, însă a preferat să rămână în umbră, fără a avea vreo funcţie importantă. 

Streleţ este însă unul dintre cei mai bogaţi moldoveni, scrie portalul de investigaţii Rise.md. Premierul desemnat al Republicii Moldova deţine acţiuni la trei firme, dintre care una a avut trei contracte cu statul. Soţia sa deţine, la rândul ei, 100% din acţiunile unei firme şi 5% din alta. Familia locuieşte într-o vilă dintr-un cartier de lux al Chişinăului, evaluată de experţii imobiliari la aproape 400.000 de euro. Totadă, Streleţ mai deţine două apartamente şi trei terenuri în Chişinău. 

Candidatul oficial la funcţia de prim-ministru are trei automobile marca Volkswagen, cu valoare totală de peste 115.000 de euro. 

În 2013, numele lui Streleţ a figurat în „Dosarul interceptărilor de la FISC”, fiind surprins de CNA, în timp ce purta mai multe convorbiri telefonice cu fostul sef al FISC-ului, Nicolae Vicol, privind demisia şi promovarea în funcţii a angajaţilor de la Inspectoratul Fiscal. În acest dosar, Vicol a fost condamnat la 6 de închisoare pentru abuz în serviciu şi trafic de influenţă, scrie Rise.md. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple