Premierul britanic va promite organizarea unui referendum pentru a decide dacă Marea Britanie rămâne în UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
David Cameron va susţine astăzi un discurs privind relaţia Marii Britanii cu UE

David Cameron va susţine astză mult-aşteptatul discurs pe tema relaţiei Marii Britanii cu Uniunea Europeană, care a fost amânat de mai multe ori din cauza crizei ostaticilor luaţi în Algeria. Cameron va cere modificarea condiţiilor de apartenenţă la blocul comunitar şi va promite organizarea unui referendum pentru ca britanicii să decidă dacă statul va rămâne sau nu membru al UE, potrivit apropiaţilor săi.

Referendumul va avea loc nu mai târziu de finalul anului 2017, scrie cotidianul britanic „The Guardian”. Spre încântarea euroscepticilor, Cameron „va arunca mănuşa” Bruxelles-ului şi va cere ferm revizuirea condiţiilor în care Marea Britanie face parte din Uniunea Europeană.

În caz contrar, el îi va avertiza pe aceştia că riscă să sporească euroscepticismul în rândul britanicilor şi chiar declanşarea procesului de retragere a statului din Uniunea Europeană.

Practic, premierul vrea „repatrtierea” unor puteri cedate forurilor comunitare în spiritul integrării. 

Guvernanţii britanici şi-au exprimat în repetate rânduri dorinţa de a recăpăta aceste prerogative, în special în ceea ce priveşte piaţa muncii şi justiţie.

Organizarea unui referendum cu această temă depinde însă de rezultatele obţinute de Partidul Conservator la alegerile locale de la începutul lunii mai.

„Următorul program-manifest al Partidului Conservator va cere mandat din partea poporului britanic pentru un guvern conservator, care să negocieze o nouă înţelegere cu partenerii noştri europeni. Am negociat acea nouă înţelegere şi oferi britancilor un referendum cu o alegere foarte simplă: în sau în afara Uniunii Europene, în aceste condiţii noi. Sau să ieşim complet. Va fi un referendum cu tema în interiorul sau în afara”, va declara astăzi Cameron. 

Cameron nu susţine poziţia extremă a euroscepticilor, însă se află acum în mijlocul unei dispute aprinse din interiorul Parlamentuluide la Londra. Mai mult, subiectul a reuşit să creeze câte două tabere chiar şi în interiorul partidelor.

Dacă britanicii nu pot susţine tendinţa către mai multă integrare în Europa, putem rămâne totuşi prieteni, dar pe baze diferite.  Jacques Delars, fost preşedinte al Comisiei Europene

Cel mai bun exemplu în acest sens îl dau conservatorii: în timp ce unii susţin organizarea referendumului şi diminuarea influenţei Bruxelles-ului, o figură marcantă a partidului, Kenneth Clark, a anunţat că-şi va uni forţele cu laburistul Peter Mandelson, şi se pregătesc să contracareze cu o iniţiativă agresivă pentru mai multă integrare.

Marea Britanie se poate tranforma în stat-asociat în cadrul UE

După ce britanicii au devenit cei mai aprigi contestatari ai politicilor aplicate de Bruxelles, oficiali seniori ai instituţiilor europene au declarat că statului i s-a putea oferi o nouă formulă de apartenenţă la Uniune.

„Dacă britanicii nu pot susţine tendinţa către mai multă integrare în Europa, putem rămâne totuşi prieteni, dar pe baze diferite”, a declarat francezul Jacques Delars, fost preşedinte al Comisiei Europene, pentru cotidianul german „Handelsblatt”. Practic, Marii Britanii i s-ar putea oferi statut de „membru asociat” în cadrul Uniunii. Astfel, Londra şi-ar putea recăpăta o parte dintre puterile cedate în faţa Bruxelles-ului în domenii precum piaţa muncii, justiţie şi legislaţie.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani