Premieră istorică: Scoţia introduce preţuri minime pentru băuturile alcoolice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scoţia introduce preţuri minime pentru băuturile alcoolice, într-o încercare de îmbunătăţire a sănătăţii populaţiei.

„Scoţia este prima naţiune din lume suficient de îndrăzneaţă şi curajoasă pentru a introduce un preţ unitar minim“, s-a felicitat premierul scoţian Nicola Sturgeon într-un interviu oferit AFP.

„Cred că unele ţări din Europa şi din alte părţi ale lumii vor încerca să preia ceea ce am făcut aici în Scoţia“, a adăugat ea, subliniind că Irlanda şi Ţara Galilor sunt interesate de luarea unor măsuri similare.

Astfel, o sticlă de băutură spirtoasă nu va fi mai ieftină de 14 lire (15,6 euro), în timp ce o sticlă de vin va avea un preţ minim de 4,69 lire (5,2 euro). Un pachet de patru beri va costa în jur de 4 lire (4,4 euro).

Măsura a fost salutată de medici şi asociaţiile care activează în domeniul sănătăţii.

„Această lege va salva vieţi“, a apreciat Alison Douglas, directoarea generală a asociaţiei Alcohol Focus Scotland.

Cu 5,3 milioane de locuitori, Scoţia a înregistrat 1.265 de decese din cauza alcoolului în 2016.

Comercianţii nu s-au declarat afectaţi, afirmând că aşteptau de ceva timp această măsură şi prognozează pierderi destul de mici.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică