Premieră în Austria: Președintele i-a cerut liderului extremei-drepte să formeze o majoritate pentru a guverna

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele austriac Alexander Van der Bellen i-a cerut lui Herbert Kickl, liderul extremei-drepte să formeze o majoritate pentru a guverna, scrie News.ro.

FOTO: EPA

Având în vedere „noua situaţie (...), l-am însărcinat” pe Kickl, al cărui partid s-a clasat pe primul loc în alegerile legislative de la sfârşitul lui septembrie, cu aproape 29% dintre voturile exprimate, să poarte negocieri”, anunţă luni, 6 ianuarie, şeful statului austriac, ecologistul Alexander Van der Bellen.

Această decizie este o premieră în istoria Austriei.

Conservatorii austrieci, conduși de Karl Nehammer, au anunțat că sunt gata să poarte negocieri pentru formarea noului guvern cu Partidul Libertății (FPO), de extremă dreaptă.

În cadrul unei reuniuni de duminică a liderilor conservatori din OeVP, secretarul general al mişcării, Christian Stocker, a fost numit lider interimar al partidului, iar Stocker a declarat că a fost autorizat de partidul său să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru formarea unei coaliţii guvernamentale, relatează Agerpres.

„Această ţară are nevoie de un guvern stabil astăzi şi nu putem continua să pierdem timpul pe care nu îl avem”, punctat noul lider. 

Nehammer a fost însărcinat de președinte să formeze un nou guvern, după ce FPO au câștigat alegerile în septembrie anul acesta. 

Kickl ar fi avut nevoie de un partener de coaliție pentru a guverna și, întrucât Nehammer a exclus guvernarea cu liderul FPO, niciun potențial partener nu a fost disponibil imediat. După ce Nehammer a nu a reușit să formeze un nou guvern, s-a văzut nevoit duminică să-și anunțe demisia.

„Mă voi retrage din funcția de cancelar și de lider al Partidului Popular (conservator) în zilele următoare și voi permite o tranziție ordonată”, a declarat Nehammer într-o declarație video pe X, după ce negocierile de coaliție cu social-democrații (SPO) au continuat sâmbătă fără Neos.

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!