Povestea tragică a celui mai tânăr erou al Rezistenţei franceze anti-naziste. A murit cu puţin înainte de încheierea celui de-al Doilea Război Mondial

Numele celui mai tânăr erou al Rezistenţei franceze din cel de-al Doilea Război Mondial, un băiat în vârstă de doar şase ani, a fost înscris pe placa comemorativă alături de ale altor combatanţi anti-nazişti, cu prilejul Zilei Armistiţiului, pe 11 noiembrie.

Marcel Pinte a murit în august 1944 ucis de o armă a gherilei care s-a descărcat accidental. Franţa l-a omagiat la ceremonia dedicată Zilei Armistiţiului care a avut loc în comuna Aixe-sur-Vienne, lângă oraşul Limoge.

Tatăl băiatului era unul din liderii rezistenţei şi era în fruntea unei reţele pe care o conducea dintr-un sătuc din Aixe-sur-Vienne.

Copilul avea rolul de agent de legătură ducând mesaje şi scrisori la fermele din vecinătate.

„Cu gentuţa lui de şcolar în spate nu stârnea suspiciuni”, povesteşte Marc Pinte, nepotul tatălui lui Marcel, Eugène sau „Athos”.

Marcel avea o memorie extraordinară care îi uimea pe toţi şi de aceea îi încredinţau mesaje către conducătorii Rezistenţei, mesaje pe care le ascundea sub cămaşă.

„El înţelegea totul numaidecât”, a declarat Marc Pinte pentru AFP, potrivit BBC. Acesta povesteşte că Marcel era bucuros să-şi petreacă timpul în pădure alături de luptătorii numiţi maquisards, fiind curios să afle despre metodele prin care reuşeau să opereze fără a fi descoperiţi.

Eugène şi soţia sa Paule, care aveau cinci copii, găzduiau întâlniri ale luptătorilor din Rezistenţă şi mai ascundeau şi soldaţi, noaptea activitatea lor fiind cea mai intensă.

Alexandre Brémaud, o rudă a lor, a căutat ani de-a lungul detalii despre Marcel, întrucât documentele oficiale conţineau informaţii în special despre luptători şi operaţii de sabotaj şi prea puţine date despre cei care-i ajutau, de multe ori femei şi copii ce şi-au riscat viaţa pentru a alunga ocupaţia nazistă.

Brémaud a declarat pentru BBC: „Bunica mea l-a descris pe fratele său ca pe un copil voios, inteligent şi strălucit, mereu pus pe şotii”.

Marcel era nerăbdător să ajute în lupta împotriva Germaniei naziste, aşa că a devenit agentul Quinquin" sau copilaşul. Brémaud spune că îi juca feste operatorului de comunicaţii prin radio aflat la celălalt capăt, pretinzând că a înghiţit pastila cu cianură ce o avea asupra lui.

Casa lui era „un loc ascuns şi greu accesibil”, astfel că gherilele îl considerau „practic şi discret”.

Totuşi rolul lui nu a rămas nerecunoscut de Franţa care în 1950 i-a acordat post-mortem rangul de sergent al Rezistenţei, iar în 2013 Biroul Naţional pentru Foşti combatanţi şi victime ale Războiului a emis pe numele său un card de membru al „combatanţilor voluntari ai Rezistenţei”.

A murit cu doar puţin înainte de încheierea Războiului

Era într-o perioadă de intensificare a activităţii reţelei clandestine, aliaţii adunându-se în Normandia într-o operaţiune care a culminat cu înfrângerea Germaniei naziste.

Într-o noapte Marcel a mers cu un grup de luptători să ia muniţie şi alte provizii lansate cu o paraşută. Ei au primit un mesaj codat prin radio: „Nu-mă-uita e floarea mea preferată”. Pe când aşteptau transportul o armă Sten s-a descărcat accidental şi Marcel a fost lovit de câteva gloanţe. Certificatul său de deces a fost falsificat pentru a nu compromite unitatea.

Trupele britanice l-au omagiat pe Marcel prin trimiterea unor paraşute negre. Brémaud i-a descoperit povestea lui Marcel în arhive ale armatei franceze, spusă de un ofiţer francez. Tatăl băiatului era deja cunoscut pentru rolul său în rezistenţă.

Marcel a fost îngropat în august 1944 la doar câteva ore după eliberarea oraşului Limoges „în prezenţa a numeroase batalioane - sicriul a fost acoperit cu drapelul francez”, spune Marc Pinte.

Eugène, tatăl său a murit în 1951, la 49 de ani, şi a fost îngropat lângă mormântul fiului său în Aixe-sur-Vienne.