Postul lui Cameron în joc, în cazul confirmării victoriei Brexitului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cazul confirmării Brexitului, preconizat de BBC, ITV şi Sky News, premierul David cameron şi-ar putea pierde postul, scrie The Associated Press.

Liderul Partidului Conservator şi-a legat reputaţia de rămânerea Marii britanii în Uniunea Europeană.

Fostul primar al londrei Boris Johnson, unul dintre liderii campaniei "Leave", este considerat de-acum favoritul la succesiunea lui Cameron.

Cameron a promis referendumul pentru a-şi liniştri aripa dreaptă din partid şi ca provocare la adresa Partidului Independenţei Regatului Unit (Ukip), care militează pentru plecarea din blocul Celor 28.

După ce a obţinut o victorie zdrobitoare în alegerile parlamentare şi majoritatea în Parlament, Cameron a negociat un pachet de reforme despre care a spus că va proteja suveranitatea Marii britanii şi-i va împiedica pe imigranţii din UE să vină în regat pentru a cere ajutoare sociale.

Însă criticii săi au denunţat nişte reforme goale, care lasă Marea britanie la mila birocraţilor de la bruxelles şi nu fac nimic să oprească afluxul de imigranţi europeni în Marea Britanie.

Aceste îngrijorări s-au amplificat după ce peste un milion de oameni din Orientul Mijlociu şi Africa au venit în UE anul trecut.

Rezultatul referendumului britanic a şocat pieţele, dar i-a încântat pe militanţii "Leave".

"Zorii coboară asupra unui Regat Unit independent", a declarat liderul Ukip în uralele mulţimii la un sediu de campanie al partidului.

"Fie ca 23 iunie să rămână în istoria noastră ca ziua independenţei noastre!", a adăugat el.

În timp ce rezultatele continuau să sosească vineri dimineaţa, britanicii apar ca o naţiune divizată.

Voturi puternice pro-UE în capitala economică şi culturală Londra şi Scoţia semiautonomă au fost contracarate de un sentiment puternic împotriva establishmentului şi în favoarea unei ieşiri din UE în restul Angliei.

"Numulţumirile multor oameni au început să iasă la iveală, iar noi începem să le ascultăm", a declarat John McDonnell, adjunctul liderului Prtidului Laburist.

Marea Britanie a intrat pe un teren necunoscut, după ce a voto să părăsească UE, potrivit proiecţiilor principalelor instituţii media britanice.

Acest rezultat zguduie stabilitatea unităţii continentului, forjată după al Doilea Război Mondial, cu speranţa să nu mai existe alte conflicte.

Dacă va fi confirmat, Brexitul ar putea conduce la ani de negocieri comerciale, în afaceri şi legături politice cu ceea ce ar deveni blocul celor 27.

În esenţă, consultarea marchează mai degrabă începutul - şi nu sfârşitul - unui proces ce ar putea dura decenii.

"Leave" conducea cu 51,7% la 48,3%, vineri dimineaţa, la numărarea a trei sferturi din voturile exprimate, ceea ce face practic imposibilă o victorie a "Remain".

Lira sterlină a fost afectată de una dintre cele mai mari deprecizeri într-o singură zi din istoria ei, depreciindu-se cu peste 10%, în doar şase ore, faţă de dolari, în contextul unor îngrijorări cu privire că ruperea legăturilor cu piaţa unică va afecta economia britanică şi va submina poziţia Londrei de centru financiar global.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
A fugit într-un suflet și-a făcut un gest care-a topit inimile fanilor ei! „Kate este extraordinară!”
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Chinul de nedescris trăit de o adolescentă răpită din camera ei, documentar pe Netflix. Agresorul spunea că e un profet trimis de Dumnezeu. Ce i-a făcut în captivitate un an de zile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți