Polonia vrea să închidă până la finalul anului 2036, cea mai poluantă termocentrală din Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În plus, Polonia  este singura ţară membră a UE care a refuzat să se angajeze să ajungă la neutralitate climatică până în 2050.

Cea mai poluantă termocentrală din Europa, Belchatow, va fi închisă până la sfârşitul anului 2036, arată proiectul unui document publicat de autorităţile poloneze, după ce compania energetică PGE a renunţat la planurile de a dezvolta o mină de cărbune pentru a o sprijini, transmite Reuters.

Documentul, prezentat pentru consultare publică, este parte a solicitării regiunii Lodz de sprijin de la Fondul pentru o tranziţie justă. Acesta va finanţa proiecte care vor reduce costurile socio-economice pentru comunităţile din întreaga UE care depind în mare măsură de combustibilii fosili sau de sectoare industriale cu emisii ridicate de gaze cu efect de seră şi care au nevoie să îşi diversifice economia locală.

PGE a abandonat planul de a dezvolta o mină de lignit în Zloczew pentru a alimenta centrala Belchatow, după ce a ajuns la concluzia că proiectul va genera pierderi, se arată în document.

Belchatow, ale cărei operaţiuni ar fi urmat să fie extinse dincolo de 2030 cu ajutorul minei, va fi închisă în perioada 2030 - 2036, se arată în document, scrie Agerpres.

Mai multe pentru tine:
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat