Polonia se opune condiţionării accesului la fonduri europene de respectarea statului de drept

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

Un oficial de rang înalt din Guvernul polonez a declarat că ţara sa se opune criteriului de respectare a statului de drept pentru accesarea fondurilor europene, o idee sprijinită la nivelul Comisiei Europene.

Potrivit viceministrului polonez de Externe Konrad Szymanski, ţara sa plăteşte anual 4,8 miliarde de euro la bugetul Uniunii Europene (UE) şi are aceleaşi drepturi ca oricare alt stat membru de a folosi instrumentele UE, transmite Agerpres în pagina electronică.

Oficialul polonez a făcut acest comentariu după ce comisarul european pentru Justiţie, Vera Jourova, a confirmat că la nivelul CE are loc o dezbatere privind instituirea unor modalităţi de legare a acordării fondurilor europene de respectarea statului de drept în viitorul cadru bugetar multianual al UE, care urmează să cuprindă perioada 2021-2027.

Konrad Szymanski a spus că măsura respectivă nu va fi susţinută de Polonia, transmite agenţia de presă PAP.

În opinia sa, criteriul cu privire la respectarea statului de drept va lăsa loc interpretării şi prin urmare „abuzurilor politice“.

El a precizat că Polonia nu va permite un astfel de „abuz“ şi a amintit că bugetul multianual al UE trebuie aprobat în unanimitate.

Comisia Europeană elaborează propuneri pentru a se asigura că statele membre care beneficiază de fonduri europene să aibă sisteme judiciare independente, iniţiativa riscând să provoace noi tensiuni pe tema statului de drept între Bruxelles şi ţări est-europene precum Polonia sau Ungaria, scrie Financial Times (FT).

Ideea a fost susţinută de comisarii UE în cursul unei şedinţe desfăşurate săptămâna trecută şi va fi prezentată în cadrul planurilor Bruxellesului de structurare a viitorului buget.

Günther Oettinger, comisarul european pentru Buget, a spus că două abordări sunt luate în considerare de către Comisia Europeană. Prima este ca respectarea statului de drept să fie o condiţie pentru acordarea fondurilor europene, iar conform celei de-a doua crearea unui sistem de încurajare în care progresele în respectarea statului de drept „ar putea fi considerate o cale de a obţine mai multe resurse“.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?