Analiză Polonia are cea mai mare armată din UE, dar este suficient pentru a ține piept amenințărilor din partea Rusiei?

0
Publicat:

Polonia a devenit un model pentru Europa în ceea ce privește consolidarea forțelor armate, însă agresiunea Rusiei în Ucraina a arătat că armatele convenționale nu mai sunt suficiente pe măsură ce amenințările capătă noi forme, se arată într-o analiză WP.

Dronă rusească doborâtă în Polonia FOTO X

Polonia a devenit un model pentru Europa, după ce această țară și-a extins activ capacitățile de apărare ca răspuns la amenințarea rusească. Însă se pune întrebarea dacă o armată convențională, oricât de puternică, are capacitatea de a ține pasul cu riscurile actuale, în continuă evoluție.

Polonia a alocat anul trecut 4.7% din PIB pentru apărare, cel mai mare procent dintre țările europene. A cincea țară ca populație din UE și a șasea economie, Polonia are și cea mai mare armată. Cifrele sunt impresionante, însă amenințările evoluează, recunosc oficialii polonezi.

„Am început să ne pregătim pentru un tip de război mai convențional”, a declarat recent Pawel Zalewski, viceministrul polonez al Apărării. 

Incursiunile dronelor rusești în spațiul aerian polonez și sabotajul asupra unei importante linii feroviare au evidențiat caracterul inadecvat al armatei convenționale pentru a contracara noul stil de război hibrid purtat de Rusia.

„S-a dovedit că mijloacele mai ieftine, și anume dronele, pot avea mare succes și aduce câștiguri tactice foarte importante pe linia frontului, mai ales în raport cu armamentul foarte scump, mai convențional”, a subliniat Zalewski.

Drone rusești deasupra Poloniei: un test pentru NATO

Unul dintre cele mai îngrijorătoare semnale a venit în septembrie, când aproximativ 20 de drone rusești au încălcat spațiul aerian al Poloniei. Forțele aeriene, împreună cu NATO, au doborât patru dintre ele într-un atac pe care analiștii l-au considerat o testare a reacției  Alianței de către președintele rus Vladimir Putin.

În paralel, rețelele de socializare poloneze au fost inundate de dezinformări potrivit cărora dronele erau de fapt ucrainene. Multe dintre postări aveau drept origine actori sau roboți ruși, au declarat experții.

A urmat apoi un incident și mai grav: sabotajul unei importante linii feroviare.

În noiembrie, o linie feroviară folosită pentru livrarea de ajutoare Ucrainei a fost distrusă în aer, într-un incident pe care premierul Donald Tusk l-a calificat drept „un act de sabotaj fără precedent”. 

Polonia lucrează pentru a-și consolida apărarea împotriva războiului hibrid. După atacurile cu drone din septembrie, a declarat Zalewski, „am înțeles că apărarea noastră aeriană, inclusiv acest nivel inferior împotriva dronelor, necesită o dezvoltare foarte rapidă, și încercăm să ne mișcăm facem cât mai repede posibil”.

De la anexarea Crimeei de către Rusia, în 2014,, Polonia aproape și-a dublat dimensiunea forțelor armate și și-a triplat cheltuielile militare.

Aliații Poloniei, însă, nu au împărtășit de la bun început convingerea Varșoviei că Rusia reprezintă un pericol pentru Europa. „Am avut o percepție unanimă a amenințărilor în Polonia, care nu a fost împărtășită, din păcate, de cei mai apropiați aliați ai noștri”, a spus Zalewski.

Națiunile europene prinse la mijloc, între amenințarea Rusiei și presiunea SUA de a cheltui mai mult pentru apărare

La solicitarea președintelui american Donald Trump, membrii NATO ai Europei s-au angajat anul trecut să cheltuiască 5% din produsul lor intern brut pentru securitate, apărare și infrastructură conexă.

Luni, secretarul general al NATO, Mark Rutte, i-a invitat pe liderii europeni să se gândească mai bine, după ce unii dintre ei au sugerat că Europa trebuie să se descurce singură, fără Statele Unite.

„Dacă cineva crede aici, din nou, că Uniunea Europeană, sau Europa în ansamblu, se poate apăra fără SUA, să continue să viseze”, a spus Rutte într-un discurs adresat Parlamentului European. „Nu puteți. Noi nu putem. Avem nevoie unii de alții.”

„Europa, dacă dorește realmente să se descurce singură... nu poți ajunge niciodată acolo cu 5%”, a continuat Rutte. „Ar fi 10%. Trebuie să-ți construiești propria capacitate nucleară. Asta costă miliarde de euro. Veți pierde în acest scenariu; ați pierde garantul suprem al libertății noastre, care este umbrela nucleară a SUA. Așa că mult succes.”

Dilemă strategică pentru Polonia

Însă, dacă acțiunile lui Trump au stimulat Europa să se concentreze pe apărare, ele au creat o dilemă pentru Polonia, spun experții.

„Întreaga politică de securitate poloneză s-a bazat pe relații transatlantice funcționale și pe o cooperare foarte strânsă cu Statele Unite în materie de securitate, apărare și strategică”, a apreciat Kai-Olaf Lang, politolog și expert polonez la Institutul German pentru Afaceri Internaționale și de Securitate.

„Mulți polonezi conservatori sunt reticenți față de Germania și UE, preferând să considere SUA drept cel mai bun aliat și protector al Poloniei. Dar nu mai este clar cât de dornici vor fi americanii să vină în apărarea Europei sau a Poloniei”.

SUA au anunțat anul trecut că își retrag personalul și echipamentul de pe aeroportul Jasionka, lângă orașul Rzeszow din estul Poloniei, care din 2022 a fost principalul centru american pentru asistență militară și umanitară către Ucraina.

În prezent, în Polonia se află aproximativ 8.500 de soldați americani, a declarat Zalewski săptămâna trecută în fața unei comisii parlamentare de apărare, aceștia reprezentând majoritatea celor aproximativ 9.900 de soldați din țările aliate staționați în Polonia.

Totodată, când administrația Trump și-a dezvăluit strategia de securitate națională în decembrie, care a minimalizat amenințarea rusească și s-a concentrat în schimb pe riscurile reprezentate de migrație pentru Europa, avertizând că acest continent se confruntă cu „ștergerea civilizației”.

Zalewski a încercat să se concentreze pe avantajele strategiei pentru Europa, argumentând că, chiar dacă scoate în evidență dezacorduri, demonstrează că SUA sunt interesate de securitatea și stabilitatea europeană. Dar a adăugat: „Desigur, Rusia este cea mai mare amenințare la adresa securității. Aș numi-o o amenințare existențială pentru Europa.”

Pentru ca Polonia să contracareze această amenințare, spun experții, va fi nevoie nu doar de o schimbare strategică, ci și de o altă abordare financiară. Polonia investește masiv în sisteme militare tradiționale care absorb o mare parte din fondurile țării, a spus Lang. Asta creează o dilemă: „Cum putem continua cu acestea și, în același timp, să facem tranziția la tehnologii moderne și flexibile, precum dronele?”

Deși Ucraina a demonstrat că o țară mică poate ține piept Moscovei, liderii Poloniei insistă că scopul este consolidarea militară în scop de descurajare.

„Rușii înțeleg cel mai bine limbajul forței”, a subliniat viceministrul polonez al apărării, adăugând: „Rusia îi atacă doar pe cei slabi. Ei nu își asumă riscuri.”

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă