Polonezii caută „locuințe de rezervă” în străinătate după incursiunea dronelor rusești
0După incursiunile dronelor rusești în teritoriului Poloniei, interesul cetățenilor polonezi pentru achiziția de locuințe în afara țării a crescut considerabil. Agențiile imobiliare raportează o creștere a cererilor, în special privind apartamentele din Spania, scrie Gazeta Wyborcza.
Sławomir Stawarczik, proprietarul agenției spaniole Colores Agency, afirmă că numărul celor interesați să cumpere o casă în Spania s-a triplat după atacuri. „Pentru polonezi, securitatea a devenit un factor decisiv. Suntem pe flancul estic al NATO, în timp ce Spania se află la periferie. Chiar și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, luptele nu au trecut de Pirinei”, explică el.
La un târg imobiliar organizat la Cracovia, standul său – cu oferte de vile cu piscină și priveliști la mare – a atras cel mai mult atenția vizitatorilor. Potrivit agenților, o locuință „decentă”, cu acces la mare, infrastructură și conexiuni aeriene bune, pornește de la cel puțin 120.000 de euro.
Michał Spodimek, fondatorul companiei GoESTE, confirmă tendința. El povestește că telefoanele au început să sune în masă chiar în ziua atacurilor. „Pe 10 septembrie, după-amiază, toată lumea urmărea știrile. Apoi au început apelurile: din Rzeszów, Lublin și, ca de obicei, din Varșovia. Oamenii spuneau: «Am suma aceasta, pot cumpăra ceva cu ea?»”, își amintește el.
Spodimek, aflat atunci în drum spre aeroport, unde urma să zboare spre Bulgaria, spune că vestea despre încălcarea spațiului aerian polonez a ajuns la el în mașină. Zborul său a fost întârziat din cauza închiderii temporare a aeroportului din Varșovia. „Nu știi niciodată când se poate întâmpla din nou. Dacă războiul ajunge la granițele noastre, bărbații nu vor avea mult timp să plece. Femeile ar putea pleca și o săptămână mai târziu, dar bărbații ar trebui să iasă din țară chiar înainte de închiderea frontierelor”, avertizează el.
Deși Spania rămâne atractivă, agenții imobiliari subliniază că restricțiile privind închirierea și scăderea randamentelor descurajează o parte dintre cumpărători. Ca alternativă mai accesibilă, Bulgaria oferă locuințe la malul mării chiar și cu 1.000 de euro pe metru pătrat, iar aderarea la zona euro ar putea stimula piața. Un alt punct de interes este Ciprul de Nord, unde regulile mai relaxate privind proveniența capitalului atrag investitori.
Statisticile spaniole arată că în 2024 polonezii au cumpărat 4.213 locuințe pe teritoriul Spaniei, cu 35% mai mult decât în anul precedent. Astfel, ei au urcat pe locul nouă în topul cumpărătorilor străini.
„Un apartament în Cracovia costă deja în jur de un milion de zloți. Pentru aceeași sumă, în Spania poți cumpăra o locuință mult mai atractivă”, subliniază Stawarczik.
Agnieszka, o poloneză din Katowice care a achiziționat un apartament pe Costa Blanca încă din 2017, spune că decizia ei a fost dictată de climat și atmosferă, nu de investiție. „Prețurile cresc mai lent decât în Polonia, dar ceea ce contează este sentimentul de siguranță”, mărturisește ea. Totuși, admite că verile tot mai fierbinți și schimbările climatice ridică semne de întrebare privind o nouă investiție în zonă.
Experții subliniază că declanșatorul interesului a fost teama provocată de atacurile cu drone și riscul unui conflict mai amplu. Totuși, dincolo de securitate, polonezii încep să cântărească și factorul economic: dacă merită să cumpere un „al doilea cămin” în însorita Spanie sau dacă este mai avantajos să opteze pentru investiții mai accesibile, precum Bulgaria.
Între timp, mii de polonezi se înscriu voluntar la programe de pregătire militară, pe fondul eforturilor armatei de a-și întări efectivele și al îngrijorărilor tot mai mari legate de agresiunea Rusiei.