Poliţiştii şi pompierii bulgari au ieşit în stradă pentru a cere salarii mai mari şi uniforme noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Sofia Globe

Mii de poliţişti, pompieri şi alţi angajaţi ai Ministerului de Interne din Bulgaria s-au strâns miercuri la Sofia, pentru a cere salarii mai mari, condiţii mai bune de muncă şi uniforme noi, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Sindicatele poliţiştilor cer o creştere imediată a salariului cu 15% - 20% şi avertizează că pregătesc noi proteste în lunile următoare.

De asemenea, ei solicită o creştere a fondurilor în vederea înlocuirii echipamentul vechi şi uniformele uzate.

„Prestigiul şi atractivitatea profesiei a scăzut foarte mult, din cauza salariilor mici“, deplânge situaţia Valentin Popov, preşedintele sindicatului ofiţerilor de poliţie.

„Salariul de pornire pentru un poliţist sau pompier este de numai 662 de leva (383 de dolari - n. red.) brut. Salariul minim şi salariul maxim din ţară au crescut cu peste 50% în ultimii opt sau nouă ani, în timp ce salariile din Ministerul de Interne au crescut numai cu 15% în aceeaşi perioadă“, explică el.

Pompierii prezenţi la protest au fluturat bannere pe care erau mesaje precum „Cască - 1990, uniformă - 2002 - second hand“.

„Atitudinea Guvernului faţă de noi este inumană şi umilitoare“, adaugă un protestatar. „Dacă lucrurile rămân astfel, atunci îmi voi da demisia“, avertizează el.

Ministrul de Interne Valentin Radev a anunţat că salariile angajaţilor din ministerul pe care îl conduce vor rămâne neschimbate anul acesta. „Sper că vom putea creşte salariile poliţiştilor din 2018, nu ştiu de ce vor acest lucru acum şi imediat“, a declarat Radev.

Ofiţerii de poliţie din ţara vecină nu au dreptul să intre în grevă, să aibă un al doilea loc de muncă sau să se alăture unui partid politic, dar sunt scutiţi de contribuţii la sistemul de asigurări sociale.

Salariul mediu din Bulgaria a fost, în primul trimestru al anului, puţin peste 1000 de leva (578 de dolari), arată statisticile oficiale.

Acesta este primul protest important în cel mai sărac stat din Uniunea Europeană de la învestirea în funcţie a noului Guvern de coaliţie condus de formaţiunea de centru-dreapta GERB, care a câştigat alegerile parlamentare din luna martie.

Ţara balcanică se luptă încă să elimine corupţia endemică şi crima organizată, iar observatorii afirmă că poliţia locală, procurorii şi sistemul judiciar au nevoie urgentă de reforme. 

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort