Poliţia ungară a destructurat un grup infracţional specializat în traficul internaţional de maşini de lux

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În timpul investigaţiei, poliţiştii ungari au confiscat 78 de maşini, 18 tractoare agricole şi utilaje de construcţii, precum şi două autocamioane

Poliţia ungară a destructurat o bandă criminală româno-italiano-ungară care se ocupa de trafic de maşini de mare valoare. Maşinile furate, obţinute prin delapidări sau care au fost implicate în fraude, au fost aduse de membrii organizaţiei în Ungaria sau în alte ţări europene din Italia, pe care apoi le vindeau, a informat colonelul Gábor Némedi din cadrul Biroului Naţional de Investigaţii al Poliţiei ungare pentru Situaţii de Urgenţă.

Şeful Departamentului de investigaţii împotriva criminalităţii autovehiculelor a amintit: Investigaţia a fost demarată la sfârşitul anului 2018, când au constatat că, pe lângă metodele obişnuite de legalizare, au fost puse în circulaţie autovehicule ale căror mărci de identificare unice nu au fost falsificate, dar mai târziu au fost date în urmărire în Italia. Urmărirea maşinilor a început după ce s-a descoperit că taxa de achiziţie pentru leasing sau de închiriere nu a fost achitată companiilor respective. Ungaria nu a fost numai ţară de tranzit, dar şi o destinaţie pentru făptaşi, deoarece aceştia au vândut asemenea maşini şi la Budapesta, la Szentendere, judeţul Pesta, precum şi în judeţele Bács-Kiskun şi Vas. 

Deşi semnele de identificare unice nu au fost falsificate, făptaşii au folosit documente şi chei false pentru legalizarea maşinilor, a mai precizat Gábor Némedi, care a adăugat: La început a fost identificat un grup de infractori ungaro-româno-italian care vindea în Ungaria nu numai autoturisme, dar şi vehicule industriale şi agricole. Cu ajutorul Europol, autorităţile italiene au reuşit să identifice grupul care operează în Italia, după care au stabilit împotriva căror suspecţi vor acţiona. Majoritatea autovehiculelor proveneau din Italia, dar au fost maşini care au fost furate din Germania, Franţa şi Slovacia, se arată într-un comunicat dat publicităţii de poliţia ungară după conferinţa de presă de luni. 

Colonelul a declarat la conferinţa de presă că pe parcursul investigaţiilor desfăşurate în Ungaria, în cadrul unei acţiuni care a avut loc în ianuarie 2020, au fost prinşi patru cetăţeni italieni, unul român şi trei ungari. Asupra unuia dintre suspecţii italieni au fost găsite documentele care au atestat că în Ungaria au fost aduse maşini luate în leasing, iar la altul, documente false în care leasing-ul numai era trecut. Colonelul a mai spus că au descoperit şi o companie internaţională care se ocupa de închirieri de maşini şi care avea o locaţie şi în Ungaria de unde au fost luate 45 de maşini, pe baza unor contracte de închiriere pe termen lung, şi pe care au încercat să le vândă pretutindeni în Europa; 43 de maşini au fost confiscate în Europa cu ajutorul sistemului de urmărire a spaţiului Schengen, iar două autovehicule au putut fi recuperate doar în bucăţi de la făptaşi. În timpul investigaţiei, poliţiştii ungari au confiscat 78 de maşini, 18 tractoare agricole şi utilaje de construcţii, precum şi două autocamioane, daunele cauzate în acest fel fiind de aproximativ un miliard şi jumătate de forinţi. De asemenea, au fost identificate 89 de vehicule care nu au fost înmatriculate în Ungaria, dar făptaşii le-au vândut în Europa prin metode similare.

 Gébor Némdei a menţionat că în acest caz în Ungaria se află 19 suspecţi – aproape toţi au fost condamnaţi anterior pentru infracţiuni financiare sau de altă natură -, dintre care 12 sunt cetăţeni ungari şi doi români, care erau implicaţi în furnizarea şi vânzarea maşinilor. La întrebarea, ce trebuie să facă cumpărătorii de maşini ca să nu achiziţioneze din greşeală o maşină de la un asemenea grup infracţional, Gábor Némdei a pus că la cumpărarea unui automobil trebuie verificat în totdeauna registrul vehiculului

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”