Poliţia bulgară a confiscat 4 milioane de dolari şi 3,6 milioane de euro falsificaţi la o universitate din Sofia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suspecţii au imprimat bancnotele false după orele de lucru şi în timpul sărbătorilor legale şi a vacanţei universitare.

Poliţia bulgară a confiscat mii de bancnote falsificate la o calitate superioară într-un birou de imprimare al unei universităţi din capitala Sofia, au anunţat marţi autorităţile din această ţară, potrivit Euronews.

În cadrul unei operaţiuni comune cu Serviciul Secret al Statelor Unite, poliţia bulgară a reţinut doi angajaţi ai universităţii, un bărbat în vârstă de 48 de ani şi o femeie de 54 de ani şi au confiscat o imprimantă şi echipament folosit de falsificatori, precum şi cantităţi mari de euro şi dolari falşi, în valoare de 4 milioane de dolari, respectiv 3,6 milioane de euro.

"Valoarea valutei confiscate este impresionantă. Dovezile materiale arată o activitate infracţională serioasă", a declarat Georghi Hadzhiev, şeful poliţiei din Sofia.

Poliţia crede că suspecţii arestaţi fac parte dintr-o reţea amplă care falsifică dolari care sunt apoi trimişi în vestul Ucrainei şi euro pentru Europa de Vest.

Descoperirea "sugerează o activitate infracţională la scară largă", afirmă Lubomir Yanev, directorul direcţiei pentru combaterea crimei organizate.

Cei doi suspecţi, au imprimat bancnotele false după orele de lucru şi în timpul sărbătorilor legale şi a vacanţei universitare.

Aceştia au primit 10% din valoarea bancnotelor produse care la o primă vedere par "de calitate relativ bună", potrivit lui Yanev. Cei doi nu au antecedente penale.

Poliţia din Sofia a afirmat că nu are dovezi că oficialii universităţii ar fi avut cunoştinţă de operaţiunea de falsificare din cadrul instituţiei de învăţământ superior.

Potrivit procurorilor bulgari aceasta este una dintre cele mai mari capturi de bancnote false realizate vreodată în această ţară.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort