Poliţia britanică, acuzată de influenţarea conţinutului raportului „partygate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock

Poliţia britanică suscită un val de indignare în Regatul Unit, după ce a cerut ca un raport întocmit de către funcţionara de rang înalt Sue Gray, cu privire la organizarea unor petreceri la sediul Guvernului în 2020 şi 2021, în timpul unor carantine stricte ale populaţiei (partygate), din cauza cărora Boris Johnson riscă să-şi piardă funcţia, care urma să fie publicat zilele acestea, să fie amânat, relatează AFP.

Poliţia britanică a anunţat marţi - după ce a fost criticată de lentoarea cu care a acţionat în urma unei serii de dezvăluiri în ultimele săptămâni - că anchetează cu privire la mai multe petreceri care ar fi încălcat reglementări stricte, şi anume la cele care îi pot fi cele mai dăunătoare lui Boris Johnson, dând astfel peste cap calendarul publicării raportului.

”Cu privire la evenimente care fac obiectul unei anchete a (Poliţiei din Londra) Met, am cerut să se facă doar o trimitere minimă în raportul Cabinet Office", agenţia interministerială în cadrul căreia anchetează Sue Gray, a anunţat vineri într-un scurt comunicat Metropolitan Police (Met).

Poliţia londoneză respinge acuzaţii cu privire la eventuale presiuni în scopul unei întârzieri a publicării raportului.

”Met nu a cerut nicio limitare cu privire la alte evenimente din acest raport sau ca raportul să fie amânat, însă sunt în curs contacte cu Cabinet Office pe tema conţinutului raportului, în vederea evitării unei prejudicieri a anchetei noastre”, a anunţat Poliţia din Londra.

Raportul se anunţă astfel puternic ”îndulcit” - privat de concluzii cu privire la evenimentele reţinute de către poliţie drept cele mai susceptibile să fi încălcat restricţiile.

Publicarea raportului poate fi suspendată până după ce poliţia îşi prezintă concluziile - ceea ce poate dura câteva luni de zile.

Partidele de opoziţie au cerut imediat publicarea integrală şi necenzurată a acestei anchete interne, exact aşa cum a promis în mai multe rânduri Boris Johnson însuşi.

Liderul SNP (separatist) în Parlament, Ian Blackford, a denunţat ”ceea ce aduce tot mai mult cu o ascundere a devărului”.

Familiile victimelor covid-19 şi-au exprimat, de asemenea, nemulţumirea.

O purtătoare de cuvânt a Asociaţiei ”Covid-19 Bereaved Families for Justice” Fran Hall acuză poliţia de ”ruperea încrederii publcului, mai întâi prin refuzul de a ancheta încălcări flagrante ale legii, iar acum cerând ca altă anchetă să ascundă ilegalităţile cele mai grave care au avut loc la Downing Street".

Aceste petreceri l-au aruncat pe Boris Johnson într-o criză gravă care-i ameninţă postul, iar îndemnuri la demisia sa s-au multiplicat, inclusiv în cadrul majorităţii conservatoare.

Mulţi deputaţi conservatori aşteaptă publicarea raportului intern pentru a decide să-l înlăture sau nu de la putere printr-o moţiune de cenzură.

Guvernul, acuzat de faptul că a intervenit, neagă orice intervenţie.

Executivul ”nu are nicio influenţă şi nicio implicare în modul în care Sue Gray şi poliţia îşi realizează raportul şi ancheta”, a declarat la iTV secretarul de stat însărcinat cu Tehnologiile Chris Philp, insistând asupra ”independenţei totale” a acestora.

Unii comentatori politici constată însă că acest anunţ a fost făcut ”la fix” pentru Boris Johnson, care câştigă astfel timp, într-o încercare de a-şi salva funcţia, pentru a-i potoli pe deputaţii cei mai rebeli.

The Times scrie că şeful Guvernului se gândeşte la mai multe măsuri care să-i unească, precum o suspendare, spre marea nemulţumire a Trezoreriri, a unei creşteri a cotizaţiilor sociale, în toiul unei inflaţii care reduce puterea de cumpărare a britanicilor.

Mai multe pentru tine:
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”