Planuri date peste cap: Un islamist voia să instituie un califat în Danemarca, dar nu a primit cetăţenia ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Belal El-Khatib voia să instituie un califat în Danemarca FOTO b.dk

Planurile unui bărbat de religie musulmană care voia să înlocuiască democraţia daneză cu un califat au eşuat după ce autorităţile ţării din nordul Europei nu i-au acordat acestuia cetăţenia.

Belal El-Khatib, în vârstă de 25 de ani, crede că vremea democraţiei a trecut, iar Danemarcei i-ar fi mai bine dacă ar fi condusă după legea islamică.

Musulmanul a parcurs tot procesul birocratic necesar pentru a obţine cetăţenia daneză. Democraţia a lucrat, însă, în defavoarea sa, iar Comitetul pentru Naturalizare din Parlamentul Danez a respins, prin vot, cererea lui, relatează thelocal.dk.

„Belal El-Khatib nu ar trebui să primească cetăţenie pentru că e un islamist. Şi cineva care vrea să transforme democraţia daneză într-un califat nu ar trebui să primească cetăţenie”, a declarat şeful comitetului, Christian Langballe.

Este neobişnuit ca acest comitet să voteze privind acordarea sau nu a cetăţeniei pentru o anumită persoană. Însă Belal El-Khatib a atras atenţia, având în vedere o serie de declaraţii ale sale din trecut privind instituirea legii islamice în Danemarca.

Islamistul a fost născut şi crescut în această ţară şi declara luna trecută presei că e „puţin absurd” că nu are deja cetăţenia daneză. Mama sa este o palestiniană cu cetăţenie israeliană iar tatăl său a fost iniţial un apatrid palestinian, până la primirea cetăţeniei daneze, în urmă cu zece ani. El-Khatib este cetăţean israelian, la fel ca mama sa, şi a cerut cetăţenia daneză în 2013.

Naser Khader, parlamentar conservator, l-a numit pe El-Khatib un „islamist pur” şi un „anti-democrat”.

„Cetăţenia e o chestiune politică, nu legală. Aşadar ne permitem să le spunem acestor oameni că opiniile lor sunt prea extreme ca să ne permitem să îi răsplătim pentru ele. Tot ce facem e să avem grijă de Danemarca”, a scris politicianul conservator pe Facebook.

Tânărul musulman se simte, însă, nedreptăţit de decizia autorităţilor daneze.

„Nu am făcut nimic ilegal. Contribui la societate în multe feluri, dar pentru că nu am aceeaşi viziune de viaţă şi aceleaşi valori ca anumiţi politicieni, devin un obstacol. Asta îmi aminteşte de dictatură. Asta nu e democraţie”, a declarat tânărul islamist.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare