Planul Finlandei de a atrage specialiştii în domeniul digital: lasă-i să vină pentru 90 de zile şi vor sta de bună voie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Helsinki FOTO Shutterstock

Finlanda a primit peste 5,300 de aplicaţii în doar o lună de zile pentru participare la o program al guvernului prin care se încearcă atragerea de specialişti străini în domeniul digital.

Mai exact, guvernul finlandez le permite atât persoanelor specializate în domeniul tehnologic, cât şi familiilor acestora să se mute pentru 90 de zile în Finlanda pentru a se convinge dacă vor să trăiască şi să muncească permanent în ţara nordică, scrie The Guardian.

„Nu suntem în partea superioară a vreunei liste de locuri căutate de oameni, dar de obicei, după ce aceştia ajung aici, tind să şi rămână”, a declarat Johanna Huurre, unul dintre responsabilii din spatele întregii campanii. „Există o competiţie acerbă la nivel global pentru oameni calificaţi, aşa că am fost nevoiţi să fim creativi”, a mai explicat aceasta.

Conform acesteia, programul a stârnit interes mai ales în Statele Unite şi Canada, de unde provin aproximativ 30% din aplicaţii. Restul de 70% sunt distribuite destul de proporţional între diferite ţări. 

Majoritatea celor care au trimis aplicaţiile au şi familii şi şi-au exprimat dorinţa de a lucra de la distanţă pentru angajatorii lor din prezent, cel puţin în prima fază. Peste 800 dintre aceştia sunt antreprenori care doresc să-şi deschidă un startup, 60 sunt investitori, iar restul sunt, pur şi simplu, în căutarea unui loc de muncă mai bun decât cel pe care îl au în prezent. 

Programul, care tocmai s-a încheiat, le oferă aplicanţilor acceptaţi toate documentele oficiale necesare, acces la locuinţe şi la şcoli pentru copii, precum şi acces la reţeaua de huburi din domeniu din zona capitalei Helsinki. 

Finlanda este recunoscută pentru numărul mare de startup-uri din domeniul digitial, valoarea cumulată a acestora ajungând la peste 6 miliarde de euro. De altfel, Finlanda este ţara cu cel mai mare număr de startup-uri în domeniul digital pe cap de locuitor din lume, iar multinaţionale precum Google, Bayer şi GE Healthcare şi-au deschis sedii recent pe teritoriul ţării. 

Aplicanţii nu sunt atraşi doar de oportunităţile de pe piaţa muncii, dar şi de sistemul universal de asigurări de sănătate, concediu parental subvenţionat în mod generos, acces la natură şi, conform reprezentanţilor guvernului finlandez, de modul în care Finlanda a reuşit să ţină sub control pandemia de COVID-19. Statul nordic are o rată de 85 de decese la un milion de locuitori, una dintre cele mai mici rate de decese de COVID-19 din lume. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!