Peter Szijjarto: Ungaria nu va renunţa la suveranitatea sa în favoarea UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ungaria nu va renunţa la suveranitatea sa în favoarea Uniunii Europene şi va continua să lupte împotriva sistemului de cote de refugiaţi, a declarat ministrul de Externe Peter Szijjarto pentru Reuters.

În condiţiile în care UE se lansează într-o dezbatere intensă privind o integrare mai profundă după ieşirea Marii Britanii, în 2019, Szijjarto consideră că cedarea din prerogativele naţionale nu este calea ce trebuie urmată.

Comentariile sale subliniază rezistenţa cu care se vor confrunta, probabil, susţinătorii unei integrări mai strânse şi mai profunde - în special preşedintele francez Emmanuel Macron - din partea membrilor naţionalişti.

„Cu siguranţă nu sunt de acord cu această abordare (…), potrivit căreia, cu cât există mai puţină suveranitate la nivelul statelor membre, cu atât mai puternică va fi UE. Cred că este o fundătură“, a atras atenţia Szijjarto.

Guvernul de dreapta al premierului Viktor Orban, care prezidează în prezent Grupul de la Vişegrad, format din patru ţări central-europene, a fost unul dintre cei mai vocali critici ai politicii UE privind migraţia.

Szijjarto a precizat, însă, că un domeniu în care Ungaria susţine o abordare comună este apărarea, deoarece organizarea unei armate europene ar consolida statele membre, în beneficiul întregului bloc comunitar.

Însă politica de impozitare, de exemplu, ar trebui să rămână în atribuţiile statelor membre, pentru că este o chestiune de competitivitate. Ungaria are una dintre cele mai mici cote de impozitare pentru veniturile personale - 15% - şi un impozit pentru companii de numai 9%.

Întrebat dacă Ungaria ar putea accepta un ministru de finanţe şi un buget comun pentru UE, oficialul a răspuns : „Înţeleg că, dacă acesta este un scenariu, în primul rând poate fi numai un scenariu pentru zona euro, iar cum noi nu suntem membri ai zonei euro, această chestiune va fi decisă fără a ni se cere opinia“.

Însă miercuri, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a prezentat în discursul despre starea Uniunii o viziune economică ce include un ministru de Finanţe pentru toată UE.

Ungaria nu şi-a fixat o dată pentru adoptarea monedei unice euro.

Luptă împotriva cotelor de refugiaţi

Szijjarto a respins idea că Ungaria sau Polonia, o altă ţară cu un guvern eurosceptic, devin tot mai izolate în UE sau că Slovacia şi Cehia se îndepărtează de Grupul de la Vişegrad, cunoscut şi ca V4.

„Sunt multe tentative de a sparge unitatea V4, dar vor rămâne fără succes“, a spus el, adăugând că statele din Grupul de la Vişegrad sunt ferme pe poziţia de a respinge cotele de migranţi. După întâlnirea miniştrilor de Externe de săptămâna trecută, din Estonia, „toată lumea a dat asigurări că vom lupta şi nu vom renunţa la poziţiile noastre privind migraţia ilegală şi privind cotele“, a insistat şeful diplomaţiei ungare.

Peste 1,5 milioane de refugiaţi au ajuns în Europa din 2015, dintre care mulţi fug de războaiele din Orientul Mijlociu. Instanţa supremă a UE a decis săptămâna trecută că statele membre trebuie să accepte cotele de refugiaţi şi să îşi preia partea, respingând o sesizare depusă de Slovacia şi Ungaria.

Cancelarul german Angela Merkel a cerut Ungariei să implementeze rapid decizia instanţei, dar Szijjarto a descris-o drept o decizie politică „foarte periculoasă“.

„Această decizie nu obligă Ungaria la nimic, pentru că această decizie nu se referă la faptul că Ungaria trebuie să primească migranţi începând de mâine“, a spus oficialul.

„Vom lupta întotdeauna împotriva cotelor obligatorii, nu ne vom ascunde niciodată opinia că migraţia ilegală reprezintă o ameninţare enormă pentru Europa, iar această poziţie rămâne poziţia noastră, indiferent de presiunea care se exercită asupra noastră“, a conchis el. 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple