Peste jumătate dintre autorii furturilor comise la metroul din Londra sunt români

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jumătate dintre autorii condamnaţi ai furturilor comise la metroul din Londra sunt imigranţi români, arată cifre furnizate de Poliţia transporturilor din Marea Britanie, relatează Daily Mail, pe fondul polemicilor privind eliminarea restricţiilor pentru români şi bulgari.

Potrivit datelor oficiale, la metroul londonez au fost înregistrate 5.280 de cazuri de furt în perioada 1 noiembrie 2012 - 31 octombrie 2013. După toate aceste cazuri, doar 170 de persoane au fost condamnate, notează Daily Mail, subliniind că 52 la sută dintre autorii furturilor care au fost condamnaţi sunt români.

Pe locul al doilea sunt britanicii, urmaţi de imigranţi din Jamaica, Slovacia, Algeria, Letonia, Somalia şi Bulgaria.

Cu toate acestea, autorităţile dau asigurări că rata infracţionalităţii în sistemul de transporturi este foarte redusă. "Riscul de a fi victima unei infracţiuni în timpul călătoriilor în sistemul public de transport este cel mai mic de până acum", afirmă Phil Hufton, un reprezentant al Poliţiei metroului londonez.

Mai multe pentru tine:
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare