Peste 150 de avioane de luptă din ţări NATO participă la ample exerciţii militare în nordul Europei

0
Publicat:

Ample exerciţii la care participă 150 de avioane de luptă din ţări occidentale, printre care SUA, Regatul Unit şi Franţa, au început luni în Finlanda, Suedia şi Norvegia, au anunţat forţele aeriene finlandeze.

La exercițiu participă aviane F-35

În cele trei ţări nordice, situate în apropiere de Rusia, manevrele urmează să dureze aproape două săptămâni, potrivit autorităţilor din Finlanda, care este ultima ţară intrată în NATO şi conduce operaţiunea ''Arctic Challenge”, scrie Agerpres.

''Exerciţiile au început. Prima noastră rotaţie este în desfăşurare'', a declarat colonelul Henrik Elo, din forţele aeriene finlandeze.

După începerea invaziei ruse în Ucraina, ţara nordică a pus capăt deceniilor sale de neutralitate forţată, urmată de nealiniere militară, aderând la NATO la începutul lunii aprilie.

Organizat o dată la doi ani de ţările nordice începând din 2013, exerciţiul 'Arctic Challenge' reuneşte în acest an 14 ţări (12 membre ale NATO, Suedia şi Elveţia).

La exerciţiu, care se va încheia în 9 iunie, iau parte avioane F-35 americane şi din mai multe ţări europene, aparate Rafale şi Mirage ale forţelor franceze, F-16 ale forţelor daneze şi olandeze, F-18 ale forţelor finlandeze şi elveţiene şi Gripen ale forţelor suedeze.

''Este cel mai mare organizat până acum'', a subliniat colonelul Henrik Elo.

Avioanele vor staţiona în nordul Norvegiei, Suediei şi Finlandei, precum şi în baza finlandeză Pirkkala-Tampere.

Exerciţiul coincide cu o reuniune a miniştrilor de externe din NATO, organizată la Oslo în această săptămână, precum şi cu o vizită a secretarului de stat american Antony Blinken în Finlanda, pe 1 şi 2 iunie.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi