Personalul celui mai mare spital din Mariupol şi peste 400 de pacienţi, luaţi ostatici de către trupele ruse

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conform autorităţilor ucrainene, peste 2.400 de oameni au fost ucişi în Mariupol de la începutul războiului declanşat de Rusia în Ucraina FOTO EPA-EFE

La câteva zile după un atac mortal asupra unei maternităţi din oraşul portuar Mariupol, din sudul Ucrainei, cel mai mare spital al oraşului a fost capturat, iar personalul medical şi peste 400 de pacienţi au fost luaţi ostatici, spun oficialii.

Guvernatorul regional Pavlo Kyrylenko spune că spitalul regional de terapie intensivă, de la periferia vestică a Mariupolului, a fost aproape distrus zilele trecute, dar personalul a continuat să trateze pacienţii la subsol, conform BBC.

„Ruşii au forţat 400 de oameni din casele vecine să vină la spitalul nostru. Nu putem pleca”, a spus el, citând un angajat al spitalului.

Conform autorităţilor ucrainene, peste 2.400 de oameni au fost ucişi în Mariupol de la începutul războiului declanşat de Rusia în Ucraina. Mulţi dintre locuitorii lui Mariupol încearcă să supravieţuiască în adăposturile subterane.

Reprezentanţii unei organizaţii pentru drepturile omului îi acuză pe soldaţii ruşi că au ameninţat că vor împuşca pe oricine iese din spital, iar oricine a încercat să facă acest lucru a fost împuşcat şi rănit.

Mai multe pentru tine:
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice