Periferia Lisabonei se mobilizează împotriva vieţii scumpe

0
Publicat:

Mii de persoane au manifestat sâmbătă la Lisabona pentru a protesta faţă de explozia preţurilor, la apelul unei mişcări pentru "o viaţă echitabilă" reunind asociaţii din cartierele periferice şi activişti pentru dreptul la locuinţă, notează AFP.

FOTO EPA EFE

"Salariile nu ţin pasul cu costul vieţii. Inflaţia este foarte ridicată şi vedem oameni care au lucrat întotdeauna că au nevoie de ajutor pentru a trăi, iar acest lucru este inacceptabil", a declarat pentru AFP Jakilson Pereira, un asistent social de 38 de ani care a defilat în fruntea cortegiului.

Organizatorii manifestaţiei, care după propria estimare a adunat aproximativ 10.000 de persoane, au cerut în special un control al preţurilor la bunurile esenţiale, o creştere a salariilor şi măsuri de stopare a creşterii chiriilor şi ipotecilor.

"Totul a crescut: alimente, chirii, curent, apă. (...) Banii nu mai sunt de ajuns", a rezumat Maria Rodrigues, o pensionară de 67 de ani care locuieşte în cartierul Cova da Moura, construit în anii 1970 de comunităţile din fostele colonii portugheze din Africa.

Pe întreg anul 2022, rata inflaţiei în Portugalia a atins un nivel istoric de 7,8%, provocând o scădere cu 4% a salariului mediu real.

La unele produse alimentare, cum ar fi ouăle sau laptele, preţurile s-au majorat cu peste 50%, o creştere mult mai mare decât în zona euro în ansamblu, a titrat sâmbătă cotidianul Publico.

Pentru a răspunde la una din principalele preocupări ale portughezilor, premierul Antonio Costa a anunţat în urmă cu peste o săptămână o serie de măsuri pentru a reduce creşterea costului locuinţelor.

Guvernul socialist a prevăzut alocarea a 900 de milioane de euro pentru a face mai favorabilă impozitarea pieţei de închiriere pe termen lung, pentru a simplifica autorizaţiile de construire sau pentru a ajuta direct familiile să facă faţă creşterii chiriilor şi ratelor lunare la creditele pentru locuinţe.

Dar, cu aceste măsuri, "statul subvenţionează speculaţia" imobiliară în loc să "regleze" piaţa, a criticat asociaţia Habita care a fost unul dintre organizatorii manifestaţiei de sâmbătă.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG