Pericol la centrala nucleară Zaporojie. Ucrainenii spun că a fost trecută pe o linie electrică de rezervă

0
Publicat:

Centrala nucleară Zaporojie, ocupată de trupele ruse în sudul Ucrainei, a pierdut din nou în cursul nopţii trecute conexiunea cu ultima linie electrică principală externă rămasă, cu o tensiune de 750 kV, şi a fost trecută pe o linie de rezervă disponibilă de 330 kV.

Centrala nucleară de la Zaporojie FOTO Profimedia

Potrivit Energoatom, centrala nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa, a fost la un pas de o pană de curent, întrucât linia de rezervă avea mai puţin de jumătate din capacitatea energetică a liniei electrice principale.

În cazul în care centrala ar pierde şi conexiunea cu linia de rezervă, avertizează compania, principala ameninţare ar proveni de la cel de-al patrulea reactor, pe care ocupanţii îl folosesc în stare de „oprire la cald", încălcând termenii licenţei de operare a autorităţii de reglementare ucrainene.

Directorul executiv al Energoatom, Taras Tkaci, a declarat că în cazul unei pierderi totale a alimentării cu energie din exterior devine urgentă trecerea reactorului nr.4 într-o stare de oprire la rece, în absenţa pompelor de răcire.

„Un astfel de regim este dificil pentru instalaţia reactorului, durata acestuia este limitată de modelul său şi poate duce la defectarea echipamentului principal al unităţii energetice", avertizează compania energetică ucraineană pe Telegram.

Centrala nucleară Zaporojie, cu cele şase reactoare ale sale, se află sub controlul forţelor ruse încă din primele zile ale invaziei în Ucraina declanşată de Moscova în februarie 2022.

Uzina a devenit unul din punctele centrale ale conflictului, cu ambele părţi acuzându-se reciproc de bombardamente în zona acesteia. Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) depune eforturi pentru a se ajunge la instituirea unui mecanism de siguranţă pentru prevenirea accidentelor.

Niciunul dintre cele şase reactoare ale centralei nu produce electricitate. „Este necesară o acţiune urgentă din partea comunităţii internaţionale. Terorismul nuclear al Federaţiei Ruse trebuie oprit imediat, iar invadatorii trebuie să părăsească atât teritoriul centralei, cât şi oraşul-satelit al acesteia, Energodar", se mai spune în comunicatul Energoatom, citat de EFE.

Aceste nou anunţ al Energoatom intervine în plină contraofensivă ucraineană în est şi sud, cuprinzând şi zona Zaporojie, unde se află această centrală, transformată de forţele ruse în bază militară, conform media ucraineană.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie