Patru persoane sunt acuzate că au vândut pentru zeci de mii de lire informaţii despre familia regală britanică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Juranliştii au vânat întotdeauna informaţii despre membrii casei regale britanice FOTO mirror.co.uk

Corespondentul regal al tabloidului „The Sun“ şi doi foşti angajaţi ai academiei militare urmate de prinţii William şi Harry au fost inculpaţi ieri pentru vânzarea de informaţii despre familia regală pentru mii de lire.

Jurnalistul Duncan Larcombe, în vârstă de 37 de ani, este acuzat că i-a plătit peste 23.000 de lire (27.000 de euro) lui John Hardy, în vârstă de 43 de ani, un fost instructor al prestigioasei academii militare Sandhurst, şi soţiei sale, Claire, în vârstă de 39 de ani, în schimbul unor informaţii nespecificate despre familia regală, au anunţat parchetul şi poliţia, potrivit AFP.

"Din 10 februarie 2006 până în 15 octombrie 2008, se presupune că 34 de plăţi au avut loc, beneficiarii fiind John Hardy şi Claire Hardy, atingând o sumă de 23.000 de lire pentru informaţii mai ales despre familia regală sau Sandhurst", a transmis The Crown Prosecution Service, serviciile parchetului.

O a patra persoană, Tracey Bell, o fostă asistentă la centrul medical al Sandhurst, în vârstă de 34 de ani, a fost de asemenea inculpată pentru corupţie.

Aceasta este suspectată că a primit 1.250 de lire (1.460 de euro) între octombrie 2005 şi iulie 2006 pentru informaţii care au dus la cinci articole despre Sandhurst apărute în „The Sun“, cotidianul cel mai vândut în Marea Britanie aparţinând lui Rupert Murdoch.

 

Prinţul William, pilot de elicopter în cadrul unităţii de cercetare şi salvare a Royal Air Force, şi-a primit formarea la Sandhurst, în sudul Angliei, din ianuarie până în decembrie 2006. Fratele său mai mic, prinţul Harry, s-a aflat la Sandhurst între mai 2005 şi aprilie 2006.

Harry, care este copilot artilerist pe elicoptere Apache, a fost trimis de două ori în Afganistan. Cele patru persoane inculpate vor apărea în faţa tribunalului Westminster din Londra la 8 mai. Aceste inculpări intervin pe fondul operaţiunii Elveden, o anchetă declanşată în urma scandalului interceptărilor telefonice practicate de News of the World, fostul tabloid al lui Rupert Murdoch.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie