Patru copii din Marea Britanie, în stop cardiac după ce au căzut într-un lac înghețat

0
Publicat:

Serviciile britanice de salvare au transmis că patru copii în stop cardiac au fost spitalizați în stare critică după ce au căzut, duminică, într-un lac înghețat din vestul Angliei, relatează AFP.

Patru copii în stop cardiac au fost spitalizați în stare critică. FOTO EPA-EFE

 Copiii au fost recuperaţi din apa îngheţată de salvatorii chemaţi la începutul după-amiezii la Solihull, un oraş la sud-est de Birmingham, scrie Agerpres

Conform martorilor, ei se jucau pe gheaţa unui lac îngheţat şi au căzut în apă.  

Copiii au fost scoşi din apă şi au fost supuşi imediat protocoalelor de resuscitare de pompieri şi paramedici”, a afirmat şeful pompierilor locali, Richard Stanton, într-o conferinţă de presă duminică seară.  

Din păcate, copiii în apă erau în stop cardiac şi au fost conectaţi la sisteme perfecţionate de menţinere în viaţă în drum spre spital", a spus Cameron McVittie de la serviciul local de ambulanţă. 

 În „stare critică", au fost transportați la două spitale din Birmingham. 

 Nu au fost menționate sexul şi vârsta copiilor şi nici timpul cât au stat în apă înainte de a fi salvaţi.  

Bilanţul s-ar putea înrăutăţi, fiindcă poliţiştii au transmis că, la sosirea la faţa locului, li s-a spus că „până la şase persoane" au căzut în apă.  

După ce i-am salvat pe cei patru copii, am continuat căutările pentru a verifica dacă mai erau alte persoane în apă", a spus Richard Stanton. O echipă de salvare va continua căutarea peste noapte. 

 Însă, „având în vedere temperatura în apă, vârsta celor care au intrat în apă şi timpul petrecut în ea, nu mai este vorba de o operaţiune de salvare”, ci mai degrabă de recuperarea potenţialelor corpuri, a spus el. 

 Un poliţist detaşat la faţa locului a fost transportat şi el la spital după ce a suferit o uşoară hipotermie, a menționat şeful pompierilor în conferinţa de presă.

  Regatul Unit se confruntă de vineri cu un important val de frig, cu temperaturi negative aproape în toată ţara şi zăpadă abundentă pe alocuri.   

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Rămas fără un picior, tatăl lui Meghan imploră disperat: ”Nu vreau să mor ca un străin”. Va fi impresionată Ducesa?
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie