Patrimoniul cultural al Ucrainei este distrus la o scară „nemaivăzută de la cel de-al Doilea Război Mondial”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Războiul declanșat de Rusia în Ucraina a distrus moștenirea culturală a țării la o scară nemaiîntâlnită de la Al Doilea Război Mondial, se arată în primul studiu pe teren realizat până acum, condus de o echipă internațională de arheologi, inclusiv ucraineni.

Soldați ucraineni lângă Kiev FOTO EPA-EFE

„Ne-am dat seama că era nevoie urgentă să vizităm aceste locuri în mod sistematic, precum și să ne deplasăm la situri reprezentative", a declarat pentru Newsweek Ian Kuijt, profesor de antropologie la Universitatea Notre Dame, care a participat la studiu. Concluziile acestuia, după vizite în lunile martie și octombrie, au fost publicate în revista „Antiquity”.

Echipa a evaluat pagubele provocate unor site-uri istorice din zonele din care trupele ruse au fost alungate, în special din nord.

"Cercetările noastre demonstrează că în zonele eliberate, cum ar fi Cernihiv, rușii au vizat construcțiile culturale, inclusiv bibliotecile și bisericile, și că multe dintre aceste structuri au fost fie distruse, fie au suferit daune majore", a spus Kuijt.

Prejudicii importante au suferit și siturile arheologice aflate sub pământ.

"În ciuda utilizării militare moderne a dronelor, a tancurilor și a utilizării sateliților, din punct de vedere militar, acest război se bazează pe tranșee și buncăre", a explicat Kuijt. "Asta presupune săpături în pământ, adesea în puncte înalte, care au distrus sute, dacă nu mii, de situri arheologice precum cimitire medievale și așezări din epoca bronzului."

Acesta a dat drept exemple distrugerea parțială a unui cimitir anterior necunoscut în preajma localității Oster, la sud de Cernihiv, dar și Biserica Înălțarea Domnului din Lukașiva, ale cărei distrugeri exterioare au fost observate din sateliți.

 Studiul nu a luat în considerare zonele de război active din estul și sudul Ucrainei, unde nivelul de distrugere este probabil să fie semnificativ mai mare.

"Construcția unor sisteme mari de tranșee și bombardamentele traversează un număr necunoscut de situri arheologice de sub pământ. Din păcate, atât procesul de exploatare minieră, cât și săparea de fortificații de-a lungul liniilor de front și în adâncime față de liniile de front distrug cantități șocante de patrimoniu uman."

Distrugerea patrimoniului cultural al țării a avut loc la o scară care n-a mai existat de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, a spus Kuijt.

„Zonele urbane ale Kievului arată ca ale unui oraș din 2023, însă unele dintre micile așezări mai la nord, în jurul orașului Cernihiv, seamănă cu satele arse de pe frontul de est din 1944", a explicat el. "Dacă luați în considerare orașele din estul și sudul Ucrainei... ei bine, acesta este Berlinul din martie 1945 în ceea ce privește distrugerile. În contextul câmpului de luptă rural din est și sud, localitățile arată ca în Primul Război Mondial, cu tranșee extinse etc.".

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta