Partidul Socialiştilor dă în judecată BILD pentru că a scris că Rusia ar fi cheltuit peste 11 milioane de euro pentru a-l face de Dodon preşedinte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele rus Vladimir Putin şi fostul preşedinte pro-rus al Republicii Moldova, Igor Dodon

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova va acţiona în judecată ziarul german BILD după ce, joi, a publicat un articol în detalii despre cum Kremlinul ar fi investit peste 11 milioane de euro pentru a-l face pe liderul socialiştilor, Igor Dodon, noul preşedinte al R.Moldova, dar şi pentru a-şi consolida influenţa în Europa Centrală. Socialiştii susţin că sunt ”invenţii calomnioase” şi resping categoric acuzaţiile care le sunt aduse.

Într-un comunicat de presă al socialiştilor se arată că finanţarea campaniei prezidenţiale a lui Igor Dodon, precum şi întreaga activitate a Partidului Socialiştilor, ”a fost şi se desfăşoară pe baze legale, în strictă conformitate cu legislaţia Republicii Moldova”. Partidul Socialiştilor şi candidatul său, Igor Dodon, nu au primit niciun ban ajutor din exterior pentru desfăşurarea campaniei electorale”, precizează socialiştii.

”Calificăm apariţia unor astfel de publicaţii în toiul campaniei electorale ca un act de denigrare intenţionată a partidului care face parte din Blocul electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor şi, totodată, ca o pregătire a terenului pentru interzicerea Partidului Socialiştilor de către regimul dictatorial al preşedintelui Maia Sandu care într-adevăr beneficiază deschis de sprijinul extern. Iar apariţia acestui articol calomnios în publicaţia germană confirmă acest fapt odată în plus. Partidul Socialiştilor din Republica Moldova va înainta în instanţe de judecată acţiuni împotriva ziarului german BILD”, susţine PSRM.

Potrivit ziarului german, Federaţia Rusă ar fi investit 11.453.000 euro, pentru a-l face pe Igor Dodon preşedinte al Republicii Moldova, la alegerile din toamna anului 2020, dar şi pentru a-i consolida influenţa în Europa Centrală. Jurnaliştii germani susţin că deţin mai multe documente ale Serviciului de Informaţii şi Securitate din R. Moldova, care demonstrează acest lucru. BILD a publicat un extras care arată cum urmau a fi cheltuiţi banii.

Patru milioane de euro ar fi fost oferiţi, ca mită pentru ”candidaţi prietenoşi”, care urmau după scrutinul din toamnă să pună în practică politicile Moscovei în R. Moldova. În jur de 740 de mii de euro ar fi fost oferiţi ca şi onorarii reprezentanţilor staff-ului electoral. Aproape 530 de mii de euro erau destinate proiectelor media de propagandă, peste 390 de mii de euro – observatorilor electorali străini, iar jumătate de milion de euro ar fi mers la procesarea rezultatelor de la fiecare secţie de votare.

Jurnaliştii germani susţin că serviciile speciale moldoveneşti ar fi identificat mai multe ”proiecte” pe care Kremlinul le-a realizat sau urma să o facă pentru a influenţa alegătorii moldovenii.

 Proiectul „ADOLF” - Planul era de a crea un „pro-Moldova” şi un „pro-Sandu” – „anti-erou” care, cu „personalitatea sa scandaloasă anti-rusă”, ar aduce simpatia pentru tabăra pro-europeană. Declaratul „extremist de dreapta” ar trebui „să critice extrem de mult toţi candidaţii, cu excepţia Maiei Sandu”, atât pe reţelele de socializare, cât şi la diferite posturi TV.

Totodată, serviciile secrete ruseşti ar fi pus la cale şi „Proiectul plictisitor”. În acest caz, timp de trei luni, pe Facebook urmau să fie generate patru videoclipuri, cu un actor în rolul principal, care ar fi urmat să participe la diverse talk – show-uri naţionale, scrie TV8. ”Un actor „bine-cunoscut, pro-european”, „poate proprietar de club de noapte”, ar trebui să pună la îndoială moderat şi politicos obiectivele partidelor pro-occidentale şi să aducă în discuţie contradicţii din ce în ce mai mari. Ar trebui să critice toţi politicienii, dar să se concentreze în principal pe Maia Sandu”, mai scriu jurnaliştii de la BILD.

Amintim că, alegerile prezidenţiale din toamnă au fost câştigate detaşat de liderul Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, cu peste 57 la sută din voturi.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie