Partidul neonazist Zorii Aurii, cea mai mare ameninţare la adresa democraţiei din Grecia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protest pentru susţinerea partidului Zorii Aurii, organizat pe 23 mai. FOTO Reuters

Ultima săptămână a fost una nefastă pentru democraţia din Grecia, care pierde tot mai mult teren în favoare extremismului de dreapta, reprezentat de partidul Zorii Aurii. Pe străzile Atenei s-a auzit imnul fostului partid nazist german, sute de tineri au fluturat steaguri cu svastici, grupuri sociale tot mai largi aderă la doctrina Zorilor Aurii, partid despre care specialiştii avertizează că intenţionează să distrugă democraţia.

Scriind pentru cotidianul britanic „The Guardian”, corespondentul Helena Smith a notat mai multe observaţii din inima Atenei, unde a fost martora unor scene reprezentative pentru schimbările prin care trece Grecia. Una dintre acestea a surprins-o într-o cafenea locală, când jurnalista s-a aflat în apropierea a doi bărbaţi de vârstă mijlocie care discutau politică.

Autorecomandându-se drept cetăţeni cu studii superioare şi cu experienţă de viaţă, cei doi s-au angajat într-o discuţie înflăcărată despre situaţia actuală a Greciei. „Singura cale de a învăţa mizerabilii noştri politicieni este de a aduce la putere Zorii Aurii. Aceşti domni sunt patrioţi, greci mândri, iar ei ştiu cum să se descurce cu pleava, cu străinii care nu plătesc impozitele, care ne fură locurile de muncă, care ne-au ocupat străzile”, a declarat foarte animat unul dintre cei doi, scrie jurnalista britanică, probabil şi ea vizată de remarcile pline de ură.

Cei doi comentatori amatori de politică şi-au concentrat restul argumentării în jurul motivelor rasiste, antisemite, promovate de asemenea şi de liderii partidului. Ignorând cu desăvârşire acuzaţiile potrivit cărora Zorii Aurii este mai degrabă o organizaţie criminală camuflată cu hainele unui partid politic, cei doi au admis că extremismul de dreapta este singura soluţie împotriva presupusei conspiraţii mondiale a evreilor şi a homosexualilor.

„Cui îi pasă că au fost exterminate şase milioane de evrei?”, a întrebat retoric unul dintre cei doi bărbaţi, care s-a autorecomandat drept om de afaceri. „Nu-mi pasă dacă sunt transformaţi în săpun. Mie îmi pasă de salariul pe care l-am pierdut, nenumăratele impozite pe care sunt obligat să le plătesc, infractorii are ne conduc ţara, de furia pe care o port în mine”, a continuat grecul.

Spusele sale sunt mai mult decât reprezentative pentru curentul antisemit care străbate şi care persistă asupra Greciei. Un studiu al Ligii Anti Defăimare, organizaţie internaţională ce luptă împotriva antisemitismului, a dezvăluit că Grecia este ţara cu cea mai profundă ură faţă de evrei din Europa.

Grecia prezintă diferenţe culturale profunde faţă de restul Europei. După cel de-Al Doilea Război Mondial, nu a experimentat o democraţie adevărată, deoarece am avut un război civil (1946-1949). Iar după, statul nu a fost niciodată cu adevărat curăţat (de elementele de dreapta extremă), explică Dimitris Psarras, autorul „Bibliei Negre a Zorilor Aurii”, carte ce documentează ascensiunea partidului neonazist.

Scena politică din Grecia a suferit noi tulburenţe miercuri, când liderul încarcerat al Zorilor Aurii a avut prima sa apariţie publică din ultimele nouă luni. Nikos Michaloliakos, în vârstă de 58 de ani. El este acuzat de conducerea unei organizaţii criminale, de implicare în uciderea unui artist antifascist la 18 septembrie, dar şi pentru posesie ilegală de arme.

 Încuraja de succesul recent înregistrat la alegerile locale, care au propulsat partidul pe locul al treilea în ţară, Zorii Aurii dă semn că intenţionează să devină o prezenţă permanentă pe scena politică locală. Oferind un spectacol de o violenţă şi vulgaritate fără precedent, Zorii Aurii îşi conturează un profil la polul opus al democraţiei, căreia i-a declarat război.

Partidul „Zorii Aurii nu este o fază trecătoare, nu va dispărea odată cu depăşirea crizei, se consideră intangibil, nu se teme de nimic (...). Nu este precum alte partide extremiste din Europa. Este o adevărată forţă neonazistă al cărei scop este de a folosi democraţia pentru a distruge democraţia”, a avertizat Pavlos Tzimas, comentator politic grec care a urmărit ascensiunea partidului încă de la debutul său, de la începutul anilor 1980.

 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco