Partidul de guvernământ Lege şi Justiţie a câştigat la limită alegerile din Polonia, dar a pierdut majoritatea în Senat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul de guvernământ din Polonia, Lege şi Justiţie (PiS), a câştigat al doilea mandat în alegerile parlamentare de duminică, dar ar putea avea dificultăţi în a-şi impune politicile pentru că a pierdut majoritatea în camera superioară a Parlamentului, relatează The Guardian.

Iniţial, părea că partidul Lege şi Justiţie a obţinut o victorie confortabilă, dar în final opoziţia a obţinut majoritatea în camera superioară, dând o lovitură partidului conservator, care dorea să obţină o majoritatea suficient de mare pentru a schimba Constituţia.

Rezultatul sub aşteptări obţinut de partidul aflat la putere la Varşovia a survenit în aceeaşi zi în care premierul ungar Viktor Orban, un aliat important al PiS, a suferit cea mai grea înfrângere în alegeri din ultimul deceniu, pierzând controlul asupra capitalei Budapesta în alegerile locale, marcând un pas înapoi pentru naţionaliştii din Uniunea Europeană care doresc să limiteze puterea Bruxelles-ului.

În camera inferioară, Seimul, PiS a obţinut 44% din voturi, în creştere de la 38% în 2015, a anunţat comisia electorală din Polonia. Potrivit sistemului polonez de redistribuire a locurilor, partidul va avea majoritatea, dar cu doar câteva locuri mai multe.

În Senat, a câştigat opoziţia, Coaliţia Civică de centru publicând pe Twitter numele celor 51 de membri ai opoziţiei şi ai aliaţilor acesteia care au obţinut locuri.

”Am recâştigat Senatul. Datorită acordului dintre partidele de opoziţie, opoziţia va avea majoritatea în Senat”, a scris pe Twitter liderul unuia dintre partidele de opoziţie, Katarzyna Lubnauer.

Controlul asupra Senatului ar permite opoziţiei să blocheze sau să întârzie legile propuse de PiS şi să aibă un cuvânt de supus în numirea conducerii unora dintre cele mai importante instituţii din Polonia, cum ar fi ombudsmanul pentru drepturi civile.

În timpul primului mandat la putere, PiS a dobândit reputaţia de a promova legi foarte rapid, cu şedinte convocate noaptea în Seim, urmate de aprobarea rapidă în Senat.

Strategia politică a PiS a fost să combine creşterea importantă a cheltuielilor sociale în anumite domenii, cu o retorică naţionalistă şi tradiţionalistă şi un stil politic autoritar care a amplificat diviziunile din societatea poloneză.

Creşterea cheltuielilor sociale a avut loc pe fondul creşterii economice şi a încrederii consumatorilor. O problemă importantă a acestor alegeri a fost programul pentru alocaţiile copiilor, care oferă familiilor 500 de zloţi (100 de lire sterline) pentru fiecare copil.

Partidul de opoziţie Platforma Civică s-a opus acestui program în alegerile parlamentare din 2015, argumentând că statul nu îşi permite să îl finanţeze. Ulterior, partidul a anunţat că va păstra acest program, numit 500+, dacă va fi ales. Analiştii afirmă că această schimbare şi capacitatea PiS de a pune în aplicare programul au fi subminat credibilitatea opoziţiei în rândul alegătorilor.

Victoria de duminică a PiS ar putea fi o problemă pentru Bruxelles şi câteva capitale eurpene. La guvernare, partidul nu a făcut compromisuri şi a provocat exasperare în UE, aşa cum a fost un caz din 2017, când a încercat să saboteze realegerea lui Donald Tusk, fost lider al Platformei civice, ca preşedinte al Consiliului European.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine