Parlamentul ungar, în război cu Viviane Reding, comisarul european pentru Justiţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul Ungariei a adoptat luni seara o rezoluţie prin care condamnă declaraţia critică a comisarului european pentru Justiţie, Viviane Reding, faţă de sistemul judiciar ungar, relatează AFP.

Rezoluţia a fost adoptată cu 277 de voturi pentru, 53 împotrivă şi şapte abţineri.

"Este inacceptabil ca Viviane Reding să califice drept uşor de înţeles procedura irlandeză ce încalcă directivele fundamentale ale Uniunii Europene (UE)", scrie în rezoluţia citată de agenţia de presă ungară MTI.

Textul rezoluţiei îi solicită lui Reding să facă maximum pentru "cooperarea juridică între ţările membre UE, în special în ceea ce priveşte recunoaşterea mutuală a hotărârilor din tribunale".

Într-un articol apărut la 9 martie în cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung, Viviane Reding a considerat "uşor de înţeles" refuzul Irlandei de a extrăda în Ungaria un cetăţean irlandez implicat într-un accident rutier mortal în Ungaria.

"Nu am fost surprinsă - aceasta datează dintr-o perioadă în care numeroase decizii au fost luate în Ungaria şi care ridicau întrebări cu privire la independenţa sistemului judiciar ungar", a apreciat comisarul.

În 2000, Ciaran Francis Tobin, un om de afaceri irlandez care lucra atunci în Ungaria, a ucis doi copii ungari într-un accident rutier la Leanyfalu, la 25 de kilometri de Budapesta. El fost condamnat în contumacie în Ungaria.

După ce a aderat la UE în 2004, Ungaria a emis un mandat internaţional de arestare împotriva lui Tobin, dar Curtea Supremă din Irlanda a respins cererea de extrădare în două rânduri.

Bruxelles-ul exprimă de mai mult timp critici severe faţă de transformările din sistemul judiciar ungar şi din alte instituţii democratice produse sub Guvernul conservator al premierului Viktor Orban.

La 11 martie, Guvernul ungar a modificat Constituţia şi a limitat puterile Curţii Constituţionale. În prezent, Comisia Europeană studiază modificarea controversată, concluziile fiind aşteptate la sfârşitul lunii iunie sau începutul lunii iulie.

La sfârşitul lunii martie, Guvernul ungar şi-a exprimat deja "indignarea profundă" faţă de criticile lui Reding.
 

Mai multe pentru tine:
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model