Parlamentul spaniol a respins proiectul de referendum privind autodeterminarea Cataloniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Susţinători ai secesiunii Cataloniei FOTO Reuters

Proiectul de referendum privind autodeterminarea Cataloniei, susţinut de liderii politici, precum şi de populaţia din regiune, a fost respins, marţi, cu o largă majoritate, de către deputaţii spanioli, informează AFP.

După aproape şapte ore de dezbateri, parlamentarii spanioli au hotărât să respingă proiectul de referendum prin care Catalonia doreşte să primească dreptul la autodeterminare. Astfel, deputaţii spanioli au respins iniţiativa Parlamentului regional al Cataloniei cu 299 de voturi „împotrivă”, 47 de voturi „pentru” şi o abţinere.

„Nu concep Spania fără Catalonia şi nici Catalonia în afara Spaniei şi a Europei”, a declarat premierul spaniol Mariano Rajoy.

Prima reacţie la acest rezultat a venit din partea preşedintelui Cataloniei, Artur Mas, care a declarat că regiunea va încerca să găseasca un alt cadru legal pentru a organiza referendumul.

„Parlamentarii spanioli puteau să accepte acest referendum, însă nu au vrut. Regret acest lucru. Cred că se înşală, iar timpul va demonstra că am dreptate. Voinţa poporului din Catalonia nu poate fi răpusă de un vot al deputaţilor”, a declarat marţi seară Artur Mas.

În ultima perioadă, o creştere a naţionalismului poate fi sesizată în regiunea din nord-estul Spaniei, Catalonia, unde există în prezent o populaţie de circa 7,5 milioane de locuitori.

Anul trecut, Artur Mas a anunţat că a ajuns la un acord cu partidele politice regionale în vederea organizării unui referendum pentru autoadministrarea Cataloniei.

Cele două întrebari din cadrul referendumului sunt: „Doriţi să existe statul Catalonia?” şi, în cazul unui răspuns afirmativ, „Doriţi ca acest stat să fie independent?”.

Anterior acestui proiect de referendum, Artur Mas a formulat o cerere asemănătoare şi guvernului spaniol, cerere care a fost respinsă la rândul său anul trecut. Premierul spaniol, Mariano Rajoy, a declarat atunci că o posibilă scindare a provinciei de stat va aduce pierderi financiare de ambele părţi.

De asemenea, o posibilă desprindere a Cataloniei de Spania ar putea cauza cereri asemănătoare şi din partea comunităţii Valenciene şi ale Insulelor Baleare, deoarece Catalonia împărtăşeşte o puternică identitate culturală cu aceste regiuni.


Citeşte şi:

Catalonia către Spania: „Trebuie să renegociem suveranitatea”

Artur Mas, preşedintele guvernului regional al Cataloniei, a reluat campania de pregătire a referendumului privind separarea faţă de Spania, anunţat la sfârşitul acestui an, având de partea lui susţinerea majorităţii partidelor din parlamentul catalan. În ciuda rezistenţei guvernului de la Madrid, strategia lui Mas declanşează o serie de consecinţe imediate, care ar putea duce la reconsiderarea relaţiei Spania-Catalonia.

Când şi cum va exploda Europa?

Parlamentul catalan a aprobat cu o majoritate de 87 de voturi pentru, 43 împotrivă şi trei abţineri, o rezoluţie care solicită guvernului spaniol autorizaţia pentru organizarea unui referendum în favoarea independenţei regiunii cu 7.5 milioane de locuitori, exact pe modelul negociat de guvernul britanic în cazul referendumului pentru independenţă al Scoţiei.

Manifestaţie pentru unitatea Spaniei realizată de locuitorii Barcelonei

Fluturând un banner uriaş de sute de metri care unea steagul spaniol şi cel catalan, zeci de mii de oameni au venit sâmbătă în Barcelona pentru a milita pentru unitatea Spaniei, un răspuns la adresa lanţului uman pentru independenţă din 11 septembrie.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie