Parlamentul European, în luptă cu propaganda rusă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele rus Vladimir Putin, pe toate ecranele televizoarelor dintr-un magazin rusesc

Parlamentul European a denunţat “propaganda”antieuropeană tot mai virulentă din partea Rusiei, într-o rezoluţie prin care cere blocului comunitar să reacţioneze printr-un discurs ofensiv şi să facă din această comunicare strategică o prioritate.

Plenul Parlamentului European, reunit la Strasbourg, a dezbătut, în seara zilei de maţi, raportul eurodeputatei poloneze Anna Fotyga cu privire la comunicarea strategică a Uniunii Europene pentru a contracara propaganda părţilor terţe împotriva sa, în speţă propaganda Federaţiei Ruse şi a Statului Islamic. 

Conform autoarei raportului: „S-au întâmplat multe după agresiunea rusească asupra Ucrainei şi după anexarea Crimeii. A fost un apel de trezire. Din punctul nostru de vedere, în Europa Centrală şi de Est, Rusia a început să denatureze pieţele informaţionale şi să influenţeze mass-media chiar mai devreme. A fost o continuare a metodelor şi instrumentelor folosite în timpul Războiului Rece. Bineînţeles că propaganda are influenţă asupra societăţilor în UE şi în alte ţări. Cu siguranţă, cetăţenii Statelor Unite sunt, de asemenea, ţinta propagandei ruse, care foloseşte numeroase instrumente, cum ar fi Rossia Today.”

Totodată, în ceea ce priveşte influenţa Statului Islamic în Europa, eurodeputata Anna Fotyga a subliniat: „Folosind o varietate de instrumente, Statul Islamic a reuşit să atragă oameni din diferite generaţii şi alte religii şi să-i facă să se convertească şi să se radicalizeze. Am întâlnit mulţi reprezentanţi ai statelor membre ale UE şi, pentru factorii de decizie, este o traumă să ştie ca tinerii se pot întoarce împotriva propriei naţiuni.”

În Ucraina, propaganda rusească a acoperit şi a justificat ocuparea Crimeii, a utilizat atacuri cibernetice pe scară largă şi a urmărit divizarea poziţiilor între statele membre ale Uniunii Europene. Pentru cei care se întreabă dacă propaganda rusă este sau nu reală, îi invit să citească faimoasa «La France russe» de Nicolas Henin şi să asculte evaluarea şefului serviciului secret german despre riscul ca alegerile din Germania să fie afectate de intervenţia rusească.

Cea mai bună armă pe care o avem este să monitorizăm şi să incriminăm finanţările organizaţiilor şi ale partidelor politice din partea Rusiei şi să aducem dovezi care să prezinte realitatea exact cum este ea, prin toate mijloacele posibile. 

Trebuie, de asemenea, să luptăm împotriva propagandei Statului Islamic prin educaţie, pregătirea şi controlarea imamilor şi prin reducerea problemelor socio-economice care permit prozelitismul şi radicalizarea. În egală măsură, trebuie să ne ajutăm şi să ne protejăm vecinii şi partenerii. Securitatea lor este securitatea noastră.”

În textul rezoluţiei adoptat cu 304 voturi pentru 179 împotrivă şi 208 abţineri, Parlamentul avertizează că Moscova injectează sume considerabile în această operaţiune, fie direct, fir prin intermediul companiilor şi organizaţiilor pe car ele controlează.

De asemenea, ei au denunţat susţinerea rusă oferită partidelor de extremă-dreapta şi forţelor populiste care neagă valorile fundamentale şi democraţiile liberale.

Reacţia Moscovei

În Rusia, dezbaterea din Parlamentului European privind “războiul informaţional purtat de Rusia” a fost prima ştire din jurnalele televiziunilor, fiind urmată de subiecte de actualitate internă, potrivit corespondentei RFI la Moscova.

Preşedintele Vladimir Putin a declarat că această rezoluţie este un semn al degradării ideii de democraţie în Occident.

„Această decizie arată o deteriorare destul de evidentă, în sensul politic al cuvântului, a ideii despre democraţie în societatea occidentală”, a spus el, comentând rezoluţia europeană care cere combaterea propagandei ruse.

Totodată, Putin i-a felicitat pe „jurnaliştii” din Rusia care lucrează în mass-media de propagandă menţionate în rezoluţia Parlamentului European, spunând că ei desfăşoară o activitate „eficientă şi talentată”.

Presa vizată de acuzaţiile europarlamentarilor a protestat, cu atât mai mult cu cât, în aceaşi rezoluţie, parlamentarii europeni au denunţat şi propaganda organizaţiilor jihadiste. Redactorul-şef al Sputnik şi Russia Today, Margarita Simonyan, a lansat un apel către ONU, UNESCO, OSCE, Repoters sans Frontieres şi alte organizaţii care apără libertatea presei, spunând că se teme că media rusă va fi suspendată în Uniunea Europeană.

Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Dumă a ameninţat că va lua măsuri de retorsiune.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG