Parlamentul European: Este extrem de important ca egiptenii să aibă grijă de mugurii de libertate obţinuţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Vocea poporului egiptean a fost ascultată. Responsabilitatea politică a învins, iar decizia preşedintelui Mubarak ar trebui să paveze drumul spre o tranziţie democratică paşnică," a spus astăzi Jerzy Buzek, preşedintele Parlamentului European, după ce preşedintele egiptean Hosni Mubarak a părăsit puterea.

Prin renunţarea la postul de preşedintele al ţării pe care o conducea de 30 de ani, Mubarak a înmânat trofeul poporului egiptean, care, timp de 18 zile, a dus una dintre cele mai intense şi violente revoluţii din ultimii ani.

Strazile din Cairo s-au umplut de oameni care, de data aceasta, nu au ieşit în stradă pentru a-şi cere drepturile fundamentale, ci pentru a-şi sărbători libertatea. Preşedintele Parlamentului European le împărtăşeşte entuziasmul.

"Sunt convins că aceasta este o zi istorică de pace şi schimbare democratică durabilă. Sprijin aspiraţiile poporului egiptean. Noi, oamenii Europei, suntem alături de ei şi le oferim sprijinul nostru ca răspuns la apelul lor pentru ajutor," a spus Buzek.

Buzek le-a transmis egiptenilor că Europa va urmări paşii care se vor face după plecarea lui Mubarak şi se va asigura că jurnaliştii nu sunt intimidaţi şi că drepturile omului sunt respectate. Acesta insistă, însă, că este "crucial" pentru realizarea tranziţiei ca noul guvern trebuie să fie format numai din forţe democratice.

Preşedintele PE îndeamnă şi armata să joace un rol constructiv în procesul de democratizare. "Este extrem de important ca egiptenii să aibă grijă de mugurii de libertate obţinuţi," spune Buzek.

"Este începutul unui drum lung spre schimbare, care va consta în reforme politice, constituţional, allegeri libere şi o societate civilă mai solidă, cu mai multe drepturi," a mai spus Buzek.

Tot în seara în care străzile Cairo-ului sunt inundate cu oameni fericiţi şi învingători, preşedintele PE a anunţat şi o mai strânsă colaborare cu Egiptul."Suntem la începutul unui parteneriat între ţărmurile de nord şi de sud ale Mediteranei, un parteneriat care va fi bazat doar pe valori împărtăşite de toţi: justiţie şi pace, democraţie şi libertate. Acesta va fi un parteneriat al poporului, realizat de popor şi pentru popor," a spus Buzek.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro