Parlamentul bulgar se dizolvă în perspectiva alegerilor din luna aprilie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alegerile au loc în mijlocul celui de-al treilea val al pandemiei de COVID-19 Imagine EPA

Parlamentul Bulgariei s-a dizolvat joi conform calendarului electoral înaintea alegerilor care vor avea loc la începutul lunii aprilie, transmite Agerpres.

În discursul de încheiere, preşedinta forului, Ţeţka Ţaceva, le-a reamintit parlamentarilor că vor trebui să colaboreze după 4 aprilie, indiferent de cât de aprinsă va fi campania electorală.

Şeful grupului parlamentar al formaţiunii populiste GERB, aflate la guvernare, Daniela Daritkova, a avut o intervenţie similară, în care a afirmat că niciun partid nu este capabil să guverneze singur.

Potrivit sondajelor de opinie, este probabil ca parlamentul să fie destul de divizat după aceste alegeri.

GERB, aflat la conducere din 2017 într-o coaliţie cu un partid naţionalist mai mic, se aşteaptă să fie confirmat după scrutin drept cea mai puternică forţă politică din Bulgaria.

După toate probabilităţile opoziţia, care acuză GERB de corupţie, va rămâne fărâmiţată, dar se preconizează că socialiştii vor deveni a doua putere politică.

Alegerile au loc în mijlocul celui de-al treilea val al pandemiei de COVID-19 şi se va desfăşura cu asigurarea aplicării a numeroase reglementări sanitare.

Persoanele aflate în carantină vor avea posibilitatea să voteze folosind urnele mobile.

Bulgaria a înregistrat recent un număr de 679 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus la suta de mii de locuitori timp de şapte zile, potrivit datelor oficiale date publicităţii joi.

Un lockdown parţial ce va fi introdus luni va fi în vigoare până la sfârşitul lunii martie. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat