Parlamentul britanic, suspendat de luni seara, după dezbateri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva

Parlamentul britanic urmează să fie suspendat pe o perioadă de cinci săptămâni, după ce deputaţii se vor pronunţa prin vot asupra unei moţiuni a Guvernului care îndeamnă la organizarea unor alegeri legislative anticipate, luni seara, a anunţat un purtător de cuvânt al premierului Boris Johnson, relatează AFP.

Această suspendare - până la 14 octombrie - va avea loc indiferent de rezultatul votului, fie că Executivul obţine sau nu o victorie, a precizat el.

Această măsură a provocat un val de indignare în Regatul Unit atunci când a fost anunţată, la sfârşitul lui august, de către Boris Johnson, acuzat de manevre în vederea precipitării Regatului Unit către un Brexit fără acord de ieşire din UE (”no deal”) la 31 octombrie.

Liderul britanic, ajuns la putere la sfârşitul lui iulie, a justificat-o prin necesitatea de a pregăti, iar apoi de a prezenta un nou program de politică internă.

Este puţin probabil ca Executivul să obţină o majoritate de două treimi de care are nevoie pentru a convoca un scrutin - pe care doreşte să-l organizeze la 15 octombrie -, atunci când deputaţii se vor pronunţa prin vot, luni seara târziu.

Opoziţia se teme că Boris Johnson ar putea sfida legea adoptată săptămâna trecută cu susţinerea unor deputaţi conservatori rebeli, care-l obligă să solicite la Bruxelles o amânare cu trei luni a Brexitului, în cazul în care nu obţine un acord al ieşirii până la 19 octombrie.

Reuniţi luni dimineaţa, liderii opoziţiei ”s-au pus de acord să colaboreze pentru ca guvernul să se justifice în faţa Parlamentului”, a anunţat un purtător de cuvânt al liderului laburist Jeremy Corbyn.

”Ei s-au pus de acord să nu susţină strategema lui Boris Johnson vizând să priveze poporul de puterea sa de decizie, scoţându-ne din UE în timpul unei campanii electorale”, a subliniat acest purtător de cuvânt.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă