Papa Leon al XIV-lea și-a deschis un cont de Instagram și X, urmând exemplul lui Francisc

0
Publicat:

Papa Leon al XIV-lea, deși a moștenit contul de Instagram al predecesorilor săi, și-a deschis un alt cont, urmând exemplul papei Francisc, a anunțat marți Vaticanul.

Papa Leon al XIV-lea/FOTO: Profimedia

Înainte de alegerea sa, Robert Prevost era un utilizator obişnuit de Twitter (în prezent X), neezitând să îşi publice poziţiile politice pe contul @drprevost, scrie Agerpre.

Acum, el va putea să se exprime pe contul @Pontifex de pe X, utilizat de cei doi predecesori ai săi, publicând în nouă limbi (engleză, spaniolă, portugheză, italiană, franceză, germană, poloneză, arabă şi latină) pentru cei 52 de milioane de urmăritori, potrivit Vaticanului.

Pe Instagram, papa şi-a deschis un cont similar cu cel al lui Francisc, dar care îi poartă numele, @Pontifex - Pope Leo XIV.

Sfântul Părinte Leon al XIV-lea a ales să menţină o prezenţă activă pe reţelele sociale prin intermediul conturilor papale oficiale de pe X şi Instagram", a anunţat Vaticanul într-un comunicat.

Prevost s-a poziționat clar împotriva unor măsuri promovate de administrația Trump, în special în domeniul imigrației.

A redistribuit mesaje în care se condamna deportarea unor persoane fără acte sau politicile dure aplicate minorilor migranți. Un mesaj din aprilie 2023 — ultimul de altfel postat pe platforma X — cita cuvintele unui episcop catolic: „Nu vedeți suferința? Conștiința voastră nu e tulburată? Cum puteți rămâne tăcuți?”

Prezenţa papilor pe reţelele sociale a început la 12 decembrie 2012, când Benedict al XVI-lea a lansat contul @Pontifex pe Twitter, care a fost preluat, câteva luni mai târziu, de papa Francisc, ales în 2013.

La 19 martie 2016, Francisc şi-a deschis un alt cont oficial de Instagram, numit @Franciscus.

Prezenţa papei Francisc pe reţelele sociale a fost semnificativă: aproximativ 50.000 de postări în total pe cele nouă conturi de X @Pontifex şi @Franciscus au acompaniat aproape zilnic pontificatul papei argentinian.

Potrivit Vaticanului, în 2020, an marcat de pandemia de COVID-19, mesajele sale au totalizat 27 de miliarde de vizualizări.

Mai multe pentru tine:
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!