Papa îi îndeamnă pe creştini să salveze planeta de la distrugere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Papa Francisc a făcut apel joi ca toţi creştinii să se mobilizeze pentru acţiuni care au ca scop salvarea mediului înconjurător şi prevenirea schimbărilor climatice. Acesta a dublat o iniţiativă a sa mai veche în care blama consumerismul în exces şi lăcomia pentru profit financiar, tendinţe periculoase pentru planetă

La un an distanţă de la publicarea primului document papal dedicat mediului înconjurător, papa a făcut apel la comunitatea creştină pentru protejarea naturii.

Papa Francisc este convins că încălzirea globală este “în mare parte” provocată de om şi speră ca mesajul său să determine încheierea unui acord global de reducere a emisiilor.  El şi-a exprimat speranţa ca decidenţii să ia hotărâri “curajoase” pentru a proteja creaţia lui Dumnezeu, potrivit Reuters.

Papa Francisc a vorbit adeseori despre “cultura risipei” care pune în pericol mediul. “Nu ştiu dacă activitatea umană este singura cauză, dar, în mare parte, omul este cel care a dat o palmă naturii. Într-un fel, am preluat controlul asupra naturii. Cred că am exploatat natura prea mult”, a declarat papa menţionând defrişarea şi monoculturile.

"Economia şi politica, societatea şi cultura nu pot fi dominate de o gândire doar pe termen scurt şi câştiguri financiare sau electorale imediate", a declarat Francisc, sugerând că ar putea fi necesare măsuri mai ambiţioase pentru a stopa schimbările climatice.
 

Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”