Papa Francisc va fi externat în următoarele zile. Ce spun medicii despre starea sa

0
Publicat:

Papa Francisc va fi externat din spitalul Gemelli din Roma în următoarele zile, a anunţat biroul de presă al Vaticanului într-un comunicat dat miercuri publicităţii, potrivit Reuters şi AFP.

Papa Francisc - arhiva foto

Suveranul pontif a fost supus săptămâna trecută unei intervenţii chirugicale pentru o hernie abdominală, iar medicii spun că recuperarea a progresat normal, a precizat Vaticanul.

''Sfântul Părinte s-a odihnit bine pe parcursul nopţii. Personalul medical raportează că evoluţia clinică se derulează normal, fără complicaţii şi preconizează aşadar o externare în următoarele zile'', a anunţat într-un comunicat şeful serviciului de presă al Sfântului Scaun, Matteo Bruni, potrivit AFP.

''În cursul dimineţii, Sfântul Părinte s-a dedicat muncii. Înainte de masa de prânz, a mers la micuţa capelă din apartamentul privat, unde s-a recules în rugăciune şi a primit împărtăşania'', a adăugat el.

Suveranul pontif a fost operat pe 7 iunie la spitalul Gemelli din Roma sub anestezie generală pentru absorbirea unor "aderenţe" dureroase de pe peretele abdominal, consecinţe ale operaţiei sale la colon din iulie 2021.

Îşi continuă convalescenţa la etajul 10 al Gemelli, supranumit "spitalul papilor", în aceeaşi rezervă care a fost utilizată de mai multe ori şi de Ioan Paul al II-lea. Audienţele suveranului pontif au fost anulate până pe 18 iunie, scrie Agerpres.

Operat la plămâni la vârsta de 21 de ani, afectat de probleme la şolduri şi genunchi, papa Francisc este nevoit deseori să-şi modifice agenda din cauza problemelor de sănătate.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție